Vestea trecerii în neființă a lui Mircea Diaconu, unul dintre cei mai îndrăgiți actori români, a îndurerat profund întreaga țară. Actorul s-a stins din viață la 74 de ani, iar soția sa, Diana Lupescu, a confirmat tristul eveniment. Mircea Diaconu suferea de cancer la colon.
Retras la țară, în casa părintească, actorul și-a găsit liniștea în locul în care a crescut. Cunoscut pentru atașamentul său față de familie și tradiții, el a vorbit în 2022, într-un interviu pentru Antena Stars, despre legătura profundă cu gospodăria moștenită de la părinți. Fiecare colț al casei are o poveste aparte, iar actorul a păstrat cu grijă obiecte ce evocă amintiri dragi. Printre acestea, cea mai prețioasă piesă rămâne ușa de la intrare, cu o vechime de peste 100 de ani.
„Locul în care te naști devine o parte din tine, te formează și te definește. Cu el mergi mai departe. Dacă renunți la aceste rădăcini, e ca o formă de dispariție. De aceea sunt aici. Păstrăm gospodăria, creștem găini, așa cum făceau bunicii și părinții mei”, spunea actorul în interviul.
Sursa foto Google
Mircea Diaconu se retrăsese la țară, unde avea grijă de casa părintească și creștea animale. „Ușa este din lemn provenit din pădurea noastră seculară din munte. Bunicii mei aveau un gater pe malul apei. Tâmplarii care au realizat această ușă erau din sat și făceau totul manual. A rezistat 100 de ani. (…) Aici se desfășurau toate evenimentele importante, de la nuntă până la înmormântare. Perdelele sunt făcute de bunica mea. În sat, și eu când eram mic, toată lumea cultiva cânepă. Făceau firul, aveau un război de țesut, iar pânza o spălau la râu, pe niște pietre care nu erau pline de PET-uri ca acum”, povestea Mircea Diaconu.
Mircea Diaconu era căsătorit de 44 de ani cu Diana Lupescu și împreună aveau doi copii, o fiică și un fiu.
Sursa foto Google