Ligia Deca a susținut o conferință în data de 3 noiembrie la Sinaia, în cadrul căreia s-a referit și la situația salariilor profesorilor. Ministrul Educației a informat că bugetul pentru anul 2024 este încă subiect de discuție și că o creștere a salariilor trebuie analizată, dar este afectată de absența Legii salarizării unitare.
Surse foto Google
În ultimele săptămâni ale anului școlar 2022-2023, profesorii au declanșat o grevă ca semn de protest față de remunerațiile mici pe care le-au primit timp de mulți ani. Cu multe eforturi, au reușit să negocieze o posibilă creștere de salariu de cel puțin 1.500 de lei, dar această majorare a fost aplicată abia din luna octombrie sub forma unor vouchere pentru achiziționarea de materiale didactice. Profesorii au fost dezamăgiți de această soluție, iar acum se confruntă cu o nouă problemă.
Ce se întâmplă cu mărirea promisă pentru salariile profesorilor?
Distanța dintre ceea ce s-a discutat în negocierile cu profesorii și ceea ce s-a concretizat în realitate este semnificativă. Ministrul Educației, Ligia Deca, intenționează să discute cu sindicatele din învățământ, dar trebuie să țină cont de limitările bugetare. Ca urmare, mărirea salariilor profesorilor nu va fi uniformă, iar o sumă sau procent precis nu a fost încă stabilit.
„Acum se discută, în funcţie de proiecţia de buget pentru anul următor, care vor fi creşterile posibile. Noi ne dorim ca toate angajamentele făcute personalului din învăţământ să poată fi respectate pentru a încuraja ca cei mai buni absolvenţi să intre în profesie şi pentru a încuraja performanţa la clasă. Este clar că, neavând Legea salarizării unitare, care este gestionată în elaborarea sa de către Ministerul Muncii, va trebui să se meargă pe o estimare şi de aceea avem aceste discuţii în curs cu federaţiile sindicale ca, în funcţie de bugetul de anul viitor, să putem stabili împreună cu reprezentanţii personalului din învăţământ care va fi această creştere”, a spus ministrul Educației.
Sursa foto Google