Ministrul Economiei susține că românii au mai mulți bani: Participarea la EURO 2024, un semn al prosperității. Reacții divergente în platoul Digi24
Ministrul PSD al Economiei, Radu Oprea, a declarat că numărul mare de români care au reușit să își cumpere bilete și să participe la EURO 2024 este o dovadă a bunei guvernări și a creșterii prosperității în România. „Apartenența la Uniunea Europeană a adus numeroase beneficii, iar PIB-ul României a crescut de trei ori, atingând 80% din nivelul Poloniei. Există mai multă prosperitate în România, și ca exemplu putem vedea câți români au fost la meciurile de fotbal din Germania. Cum ne-am fi imaginat acum cinci ani că putem să fim în număr de zeci de mii, de sute de mii, prezenți la un campionat european de fotbal? Sunt mai mulți bani în buzunarele românilor,” a declarat Oprea la conferințele Digi24.
Această declarație a fost discutată ulterior în platoul Digi24 de primarul PSD al Buzăului, Constantin Toma, și de deputatul PNL Adrian Cozma, cei doi având perspective opuse.
„Poate fi și asta un indicator. Am fost și eu pe Allianz Arena la primul meci cu Ucraina. O mulțime de români, probabil vreo 35-40.000, erau peste tot, foarte euforici și de la un pahar de bere. A fost o atmosferă extraordinară,” a comentat Toma.
Întrebat dacă crede că acum cinci ani românii nu ar fi reușit să își cumpere bilete în același număr, Toma a replicat: „I-aș da dreptate domnului ministru, pentru că veniturile populației au crescut. Să ne amintim că anul trecut PIB-ul a fost cel mai mare din istorie, 320 de miliarde de euro, în timp ce în 1989 era de doar 30 de miliarde de dolari. Este o realitate că oamenii au mai mulți bani și trăiesc mai bine.”
Liberalul Adrian Cozma a oferit o perspectivă diferită: „Cred că 80% dintre românii care sunt pe stadioanele din Germania sunt din străinătate, românii noștri din diaspora. Nu este un indicator faptul că un român a mers la meci. Să nu ne amăgim și să vedem realitatea.”
Disclaimer: News Cluj nu are contracte de publicitate cu nici un partid politic sau agenție guvernamentală direct sau sub forma unor campanii de informare. News Cluj consideră că aceste sume nu sunt nimic altceva decât un ajutor mascat care distorsionează piața media.News Cluj acceptă contracte cu partidele politice doar în perioada campaniilor electorale. Publicitatea electorală marcată ca atare fiind normală pe perioada alegerilor.
#presacurata