Mihnea al III-lea: domnitorul enigmatic care a încercat să rupă lanțurile Imperiului Otoman. Ultimul mare gest de sfidare înainte de un secol de întuneric

După asasinarea lui Mihai Viteazul, peste Țările Române s-a așternut o liniște grea, dominată de neîncrederea otomanilor și de reprimarea oricărei încercări de autonomie. Timp de aproape șaizeci de ani, Poarta a înăsprit controlul asupra domnilor pământeni, considerând că niciun conducător local nu mai este de încredere. În acest climat de haos și suspiciune, vara anului 1658 avea să aducă în Valahia un personaj misterios, sosit pe fundalul ruinelor și al răscoalelor interne.

Țara era devastată: seimenii și dorobanții se ridicaseră împotriva lui Constantin Șerban, iar turcii și tătarii traversaseră Valahia sub pretextul „restabilirii ordinii”. Boierii, care își promovau propriii candidați la tron, priveau cu neîncredere noua figură impusă de otomani — un domn despre care abia se știa câte ceva și care părea, la prima vedere, încă o marionetă.

Un domnitor venit de nicăieri

Noul lider, Mihail Radu, cunoscut în istorie drept Mihnea al III-lea, era înconjurat de enigme. Pretindea că este fiul fostului domn Radu Mihnea, însă mulți cronicari susțineau că ar fi, de fapt, fiul unui cămătar grec din Iași. Singurul lucru cert era că petrecuse peste două decenii la Constantinopol, unde beneficiase de o educație de nivel înalt, alături de pajii unui pașă influent.

Cronicarul otoman Mustafa Naima îl descria astfel:
„Voievodul intrigant al Țării Românești… fusese un băiat cuminte, petrecuse 20 de ani printre pajii lui Kodja-Kenan pașa, îmbrăcat în haine de musulman, citind în arabă, persană și turcă, și spune: ‘Voi fi un musulman adevărat!’”

Mihnea îndrăznește: se proclamă ighemon și arhiduce

Într-o țară devastată, Mihnea își stabilește curtea la Mănăstirea Radu Vodă. Acolo, la 13 iunie 1658, trimite un document către Episcopia Râmnicului, semnat cu o titulatură provocatoare:
„Io Mihail Radu ighemon, conducător și arhiduce al părților transalpine.”

Apoi, pe steaguri și pe monede face să apară vulturul bicefal bizantin — un simbol imperial, nu unul vasalic. Turcii, amețiți de pungile cu galbeni plătite pentru tron, nu reacționează imediat, însă mesajul era limpede: Mihnea nu intenționa să se poarte ca un supus, ci ca un suveran.

Reformator în război cu boierii

Conștient că marile familii boierești îi sunt ostile, Mihnea se sprijină pe boierimea mică și pe oamenii de rând. Începe o serie de reforme îndrăznețe:

Înființează o armată populară, formând unități de dorobanți din țărani loiali.

Dă o lege care permite satelor de rumâni să se răscumpere, eliberându-se de pe moșiile boierești.

Comandă tunuri moderne de la Sibiu, modernizând armata Țării Românești.

Caută alianțe externe: la 4 octombrie 1659 semnează un tratat secret cu principele transilvănean Gheorghe Rákóczi al II-lea și îl sprijină militar.

Reformele sale subminează puterea marilor boieri, care încep să-l denunțe la Istanbul. Mihnea reușește temporar să scape prin mită și abilitate diplomatică, dar tensiunile ating punctul de fierbere.

Drumul spre confruntare

În vara anului 1659, după ce reușise să evite mazilirea, Mihnea pregătește răzbunarea. Îi invită pe boierii considerați trădători la un ospăț de împăcare. Ce a urmat, consemnat în cronici, avea să rămână unul dintre cele mai sângeroase episoade din istoria secolului XVII…
Mihnea al III-lea – povestea domnitorului care a încercat să schimbe destinul Țării Românești și a aprins ultima scânteie de libertate înainte de un veac de întuneric**

După moartea lui Mihai Viteazul, Țările Române au intrat într-o epocă a fricii. Otomanii supravegheau fiecare alegere, fiecare răsuflare a boierilor, iar domnitorii urcau pe tron cu teamă și cădeau cu aceeași ușurință. Valahia era o provincie nesigură, sfâșiată de neînțelegeri, iar răscoalele seimenilor și dorobanților transformaseră satele în cenușă.

În vara lui 1658, pe drumul prăfuit care ducea spre București, a apărut un om necunoscut, înconjurat de o mică escortă otomană. Purta haine scumpe, cusute la Constantinopol, dar în ochi avea un amestec ciudat de neliniște și ambiție. Nimeni nu știa cine este cu adevărat. Spunea că îl cheamă Mihail Radu — fiul lui Radu Mihnea — dar glasurile boierești îl șopteau altfel: „E fiu de cămătar grec, un aventurier crescut la turci. Nu poate fi unul de-al nostru.”

Indiferent de adevăr, omul acesta venea într-o țară în ruine.

Un tron ridicat pe cenușă

Satele erau golite de oameni, Drumurile — pline de cete rebele. Constantin Șerban fugise, iar turcii și tătarii trecuseră iar Dunărea „să potolească neorânduiala”. Peste tot mirosea a fum, a frică și a trădare.

Când Mihnea a coborât de pe cal în curtea Mănăstirii Radu Vodă și a privit spre boierii adunați, a înțeles dintr-o singură privire că nu se va putea baza pe ei. Chipuri reci, priviri încruntate, gânduri ascunse. Ei aveau alți candidați, alte planuri, alte pungășii.

Așa că a decis să-și croiască propriul drum.

În taină, se trezește o ambiție imperială

De la Radu Vodă, în aceeași zi în care s-a înscăunat, Mihnea trimite un hrisov către Episcopia Râmnicului. Semnează cu o titulatură riscantă, aproape obraznică pentru vremurile acelea:

„Io Mihail Radu ighemon, conducător și arhiduce al părților transalpine.”

Apoi pune pe steaguri vulturul bicefal bizantin — simbol al împăraților.

Turcii nu observă încă afrontul, orbiți de aurul cu care le cumpărase bunăvoința. Dar boierii îl observă imediat. Și îl notează, în minte, ca pe o crimă.

Un domnitor cu două chipuri

Despre Mihnea se scriau lucruri ciudate.

Mustafa Naima, cronicarul otoman, îl descrie cu o sinceritate brutală:
,,Purta căciulă de samur și haine de musulman. Învățase araba, turca și persana. Spunea: ‘Voi fi musulman adevărat!’”

Și totuși, odată ajuns domn, alege alt drum. Un drum neașteptat.

Construiește o armată populară.
Ridică sate de rumâni de pe moșiile boierești.
Strânge bani, cumpără tunuri de la Sibiu.
Caută alianțe cu Transilvania.
Pregătește un război pe care nimeni nu îl mai îndrăznise.

Țăranii încep să-l iubească. Boierii, însă, îi simt amenințarea ca pe o lamă la gât.

Boierii complotează. Mihnea răspunde cu sânge.

La Istanbul încep să sosească scrisori pline de venin:
„Domnul din Valahia complotează. Se ridică împotriva Porții. Face oaste nouă.”

Mihnea știe. Știe fiecare nume, fiecare trădare. De aceea, în iulie 1659, trimite invitații către boierii mari: „Veniți la un ospăț de împăcare.”

În sala mare, luminată de făclii, vin toți cei care îl priveau cu suspiciune. Vin convinși că îl vor supune. Vin cu zâmbete false.

Dar Mihnea nu mai zâmbește.

Ce s-a întâmplat acolo avea să fie povestit în șoaptă vreme de generații. Cronici rupte, pagini arse, oameni dispăruți. Unii spun că sala s-a închis cu zăvoare grele și a început o măcelărire nemiloasă. Alții spun că a fost o execuție rece, calculată.

Cert este că în acea noapte, boierimea mare a Valahiei a fost sfărâmată.

Iar Mihnea al III-lea a rămas în istorie ca domnitorul care, pentru o clipă, a vrut să răstoarne ordinea lumii.

Un om despre care se știa prea puțin.
Un domn care a venit de nicăieri.
Și care a ars prea repede.

Disclaimer: News Cluj nu are contracte de publicitate cu nici un partid politic sau agenție guvernamentală direct sau sub forma unor campanii de informare. News Cluj consideră că aceste sume nu sunt nimic altceva decât un ajutor mascat care distorsionează piața media.News Cluj acceptă contracte cu partidele politice doar în perioadaPrecizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. campaniilor electorale. Publicitatea electorală marcată ca atare fiind normală pe perioada alegerilor.
#presacurata