Mai mulți jucători de la Universitatea Cluj au fost surprinși în timp ce consumau alcool înainte cu două zile de meciul cu Petrolul Ploiești, disputat vineri, 2 decembrie, pe Stadionul „Ilie Oană”, în cadrul etapei cu numărul 19 din Superliga, când prahovenii au învins cu scorul de 2-0.
Potrivit ziardecluj.ro, Dragos Tescan, Andrei Gorcea și Ely Fernandes au sărbătorit în avans Ziua Națională a României și nu s-au sfiit când a venit vorba de băuturi alcoolice. Mai mult, Denis Ispas, fotbalist la U Cluj, s-a lăsat copleșit de dragostea pentru patrie și de norocul de a fi român și a sărbătorit 1 Decembrie într-un cazino. Dimineața l-a prins pe Ispas sleit de puteri, cu capul pe o ruletă electoprnică, cel mai probabil se odihnea pentru meci.Eugen Neagoe i-a criticat aspru pe „studenți”, după meciul cu Petrolul.
Chiar am fost penibili, nu mă așteptam să jucăm așa! Să nu poți face 5 pase, să dai mereu mingea adversarului…. nici începător dacă ești, nici dacă vii de la cârciumă, dacă vii direct din club, nu ai voie să faci asemenea prostii.
Bine că s-a întâmplat acum, vine vacanța și vrem să punem la punct anumite lucruri. Cu siguranță vor fi măsuri luate! Veți vedea! E foarte greu să te prezinți așa și să ai pretenții.
Cred că băieții au luat-o de bună cu ghinionul. Nu! Până la urmă, norocul ți-l faci cu mâna ta. Nu ai cum să joci așa bine în ultima etapă de acasă, să avem atâtea ocazii, iar azi să dăm cu stângul în dreptul.
Au fost momente penibile. Îmi era rușine de ce văd. Săracii oameni din tribune, ce chin o fi fost pentru ei! M-am dus la finalul și mi-am prezentat scuzele în fața suporterilor!”, a spus Eugen Neagoe la Orange Sport.
Dragos Tescan, Andrei Gorcea si Ely Fernandes. Ia uitati niste poze doveditoare, ca sa vedem cu totii cum au pregatit ei meciul cu Petrolul, cat de stresati sunt ei, de fapt, ca U Cluj e la retrogradare, cat de mult ii intereseaza pe ei ca fanii U isi dau sufletul in frig pentru ei.
Știre prelută de pe site-ul gazetadecluj.ro
Știre inițială:https://gazetadecluj.ro/jucatorii-u-cluj-surprinsi-in-timp-ce-se-destrabalau-prin-baruri-si-cazinouri-inainte-de-infrangerea-cu-petrolul/