octombrie 27, 2025
1761564492bba9dd4f
Get in touch with us
Ascultă articolul


La doar o săptămână după revenirea sa oficială la conducerea CFR Cluj, Iuliu Mureșan (71 de ani) recunoaște că situația din Gruia este una critică și că ar putea părăsi din nou clubul dacă lucrurile nu se îmbunătățesc rapid.

Mureșan a fost reinstalat în funcția de președinte pe 20 octombrie, după plecarea lui Cristi Balaj (54 de ani). Imediat după revenire, a decis demiterea antrenorului Andrea Mandorlini, mizând temporar pe tandemul Laurențiu Rus – Ovidiu Hoban, în așteptarea unei soluții definitive pe banca tehnică. Totuși, debutul noii formule a fost dezastruos: CFR a pierdut cu 0-2 în fața celor de la Farul Constanța.

„Dacă nu pot să fac ceva într-un timp scurt, plec eu și recomand pe altcineva”, a declarat Mureșan, vizibil nemulțumit de forma echipei. Oficialul recunoaște că a găsit un club afectat moral și că este nevoie de măsuri radicale pentru redresare:
„Echipa e în groapă, e debusolată și căzută din punct de vedere mental. Trebuie să o deblocăm psihologic și să readucem CFR-ul aproape de ceea ce a fost odată.”

După 14 etape, formația clujeană se află abia pe locul 13 în SuperLigă, cu doar 13 puncte și un golaveraj negativ (-7). Mureșan spune că a discutat în detaliu cu patronul Ioan Varga despre cauzele declinului și despre un plan concret de redresare, care urmează să fie aplicat în următoarele zile.

„Am analizat cauzele, inclusiv unele mai vechi. Nu pot da detalii, dar vom acționa rapid. Eu nu am venit să dau afară pe nimeni, dar dacă nu se schimbă nimic, înseamnă că eu sunt incompetent – și nu cred că sunt. Dacă nu apar rezultate, plec. Trebuie să vină cineva care poate mai bine.”

În încheiere, fostul artizan al succeselor CFR-ului din anii 2000-2010 a transmis un mesaj emoționant:
„Țin enorm la acest club. L-am reînființat și l-am adus unde este. Nu vreau să-mi leg numele de o cădere a CFR-ului. Dacă nu pot redresa echipa într-un timp rezonabil, plec singur.”

Situația de la CFR Cluj rămâne tensionată, iar următoarele etape vor fi decisive pentru viitorul echipei și al conducerii din Gruia.

Disclaimer: News Cluj nu are contracte de publicitate cu nici un partid politic sau agenție guvernamentală direct sau sub forma unor campanii de informare. News Cluj consideră că aceste sume nu sunt nimic altceva decât un ajutor mascat care distorsionează piața media.News Cluj acceptă contracte cu partidele politice doar în perioadaPrecizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. campaniilor electorale. Publicitatea electorală marcată ca atare fiind normală pe perioada alegerilor.
#presacurata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *