februarie 13, 2026
62256629
Get in touch with us
Ascultă articolul


Instanţa supremă a stabilit definitiv că Cristian Popescu-Piedone s-a aflat în conflict de interese după ce, în perioada în care ocupa funcţia de primar al Sectorului 5, şi-a numit ginerele într-o comisie din cadrul Primăriei. Decizia vine după ce, în martie 2025, Curtea de Apel Bucureşti pronunţase deja o hotărâre nefavorabilă, iar recursul formulat ulterior a fost respins ca nefondat.

Conform legislaţiei în vigoare, o persoană pentru care s-a constatat existenţa unui conflict de interese nu mai poate ocupa o funcţie sau o demnitate publică timp de trei ani.

Ultima funcţie deţinută de Cristian Popescu-Piedone a fost cea de şef al Agenţiei pentru Protecţia Consumatorului, din care a fost demis în iulie 2025 prin decizia premierului Ilie Bolojan.

Cazul îşi are originea într-o constatare a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), care, în februarie 2024, a anunţat existenţa unui conflict de interese de natură administrativă. Potrivit ANI, în perioada mandatului de primar al Sectorului 5, Popescu-Piedone a emis şi semnat dispoziţia de numire a ginerelui său — afin de gradul I — ca membru în Comisia pentru vânzarea spaţiilor comerciale sau de prestări servicii reglementate de Legea 550/2002. În această calitate, ruda sa ar fi obţinut venituri în anii 2021 şi 2022 în valoare totală de 109.520 de

Disclaimer: News Cluj nu are contracte de publicitate cu nici un partid politic sau agenție guvernamentală direct sau sub forma unor campanii de informare. News Cluj consideră că aceste sume nu sunt nimic altceva decât un ajutor mascat care distorsionează piața media.News Cluj acceptă contracte cu partidele politice doar în perioadaPrecizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. campaniilor electorale. Publicitatea electorală marcată ca atare fiind normală pe perioada alegerilor.
#presacurata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *