
Ginerele lui Gigi Becali se joacă periculos! Mihai Mincu a mai avut aventuri, dar de data asta riscă consecințe serioase. Latifundiarul din Pipera l-a iertat de dragul fiicei sale, însă tânărul nu pare să se potolească. Iată întreaga poveste – surprizele nu se opresc aici!
Începem povestea de astăzi cu o informație care, la prima vedere, s-ar putea să nu vă surprindă prea tare. De ce spunem asta? Pentru că, în cercurile selecte ale Capitalei, Mihăiță Mincu și-a câștigat deja o reputație pentru escapadele sale nocturne și pentru gesturile îndrăznețe față de alte femei. Da, ați citit bine! Deși acasă îl așteaptă o soție superbă, nimeni alta decât fiica unuia dintre cei mai influenți oameni din România, tânărul pare să nu-și poată stăpâni impulsurile și continuă să joace într-o ligă periculoasă.
Sursa foto Google
Ca să înțelegeți mai bine tiparul său de comportament, să ne amintim un episod controversat de la finalul anului trecut. Atunci, Mihai Mincu a fost protagonistul unui incident într-un club de fițe din București – Gaia – unde, după ce și-a pus ochii pe o tânără, a insistat peste măsură, deși aceasta nu i-a dat atenție. Atitudinea sa a dus la o situație tensionată, dar chiar și acel episod nu a fost suficient pentru a-l face să își tempereze comportamentul. Iar ceea ce urmează acum ar putea să-l coste mult mai scump!
Partea cu adevărat interesantă este că, de această dată, Mihai Mincu a încercat să o cucerească pe nimeni alta decât Alina Geambazi, supranumită „Regina Luxului” și fosta soție a lui Vasile Geambazi. Dacă numele nu vă spune mare lucru, trebuie să știți că Vasile este nepotul preferat al lui Gigi Becali, iar asta nu e deloc un detaliu de neglijat! Doar că Mihăiță pare să nu fi luat asta în calcul.
Mihai Mincu, tânărul care a intrat într-una dintre cele mai influente familii din România, pare dispus să riște totul pentru aventuri… care nici măcar nu se concretizează! Da, ați citit bine – nici Alina Geambazi nu i-a dat vreo șansă. Iar în continuare veți înțelege exact despre ce e vorba.
Alina Geambazi l-a ignorat pe Mincu
Întâlnirea a avut loc aseară în Uanderful, un local cunoscut pentru atmosfera exclusivistă, unde băieții de bani gata și domnișoarele aflate în căutarea unor parteneri potenți financiar își dau întâlnire. Relatăm, nu judecăm. Mihai Mincu, pus pe distracție, a consumat câteva shoturi de Martini Fiero și, la un moment dat, a decis să își clătească privirea prin club. Privind în jur, a observat un grup de femei atrăgătoare așezate la masa alăturată, iar printre ele, surpriză – Alina Geambazi.
Sursa foto Google
Conștient de trecutul și statutul Alinei, Mincu a analizat rapid situația și a hotărât să facă o mișcare. Problema? Nu toate planurile ies așa cum sunt gândite.
Numai că strategia lui nu a dat deloc roade. Vrăjeala lui Mincu a eșuat complet, iar Alina Geambazi nu doar că nu a fost impresionată, ci chiar a început să devină iritată de insistențele lui. În cele din urmă, o prietenă i-a sărit în ajutor, încercând să-l țină la distanță.
Văzând că vorbele nu-l duc nicăieri, Mincu a trecut la planul B – artileria grea. Plecase de acasă pregătit de „vânătoare”, purtând la mână un ceas Richard Mille, convins că accesoriul de lux ar putea atrage atenția unor domnișoare. Din păcate pentru el, Alina nu s-a numărat printre ele.
Ginerele lui Becali, luat peste picior de fetele de oraș
Ca și cum refuzul Alinei nu era suficient, sursele spun că prietenele ei au pus sub semnul întrebării autenticitatea ceasului pe care Mincu îl afișa ostentativ. Ba chiar i-au spus-o direct, fără rețineri. Și nu fără motiv – în trecut, ginerele lui Becali a fost implicat în vânzarea de obiecte contrafăcute și chiar a fost condamnat pentru asta, un detaliu bine cunoscut în cercurile mondene.
Sursa foto Google
Mincu, de neoprit! A sfidat pe toată lumea pentru Alina
Nici măcar intervenția prietenelor Alinei nu l-a făcut pe Mihai Mincu să renunțe. Dimpotrivă, a devenit și mai insistent, aruncând cuvinte grele. În încercarea de a-și impune punctul de vedere, a strigat fără rețineri că nu-i pasă nici de Gigi Becali, nici de Vasile Geambazi – el o vrea pe Alina și atât!
În cele din urmă, situația s-a mai calmat, dar pentru cât timp? Rămâne de văzut ce urmează…