Neglijat pe nedrept, poate și pentru “vina” de a fi luat partea celor “flămânzi și goi”, GEORGE COȘBUC rămâne, alături de MIHAI EMINESCU, unul dintre marii poeți ai acestui neam.
Pe valea SALVEI, care vine din munții Rodnei și merge spre Someș, se află satul HORDOU în care, la 8 septembrie 1866, avea să vină pe lume GEORGE COȘBUC. Tatăl său, Sebastian, era preot greco-catolic, iar mama sa, Maria, era fiica preotului Luca. De altfel, cam toți “frații și cumnații” erau “capete cu lumină”.
Primele versuri le-a publicat încă de când era elev la liceul din Năsăud, unde exista o societate de lectură numită “Virtus Romana Rediviva” și o revistă numită MUZA SOMEȘANĂ.
În 1884, a absolvit liceul și s-a înscris la Facultatea de Filosofie din Cluj. În 1887, a fost descoperit de Ioan Slavici, care era redactorul revistei TRIBUNA. Coșbuc trimisese o snoavă la această revistă, pe care o semnase “BOȘCU”.
În TRIBUNA, Coșbuc publică poezia “Nunta Zamfirei”, care atrage atenția lui TITU MAIORESCU. În anul 1894, îl găsim la revista VATRA, unde se dovedește a fi un foarte bun redactor.
Despre GEORGE COȘBUC și despre poeziile sale se pot spune foarte multe! Specificitatea lui COȘBUC se află în poeziile cu subiecte țărănești, aproape toate erotice, dar și în poeziile închinate personajelor din istorie. El a fost un vizionar al mișcărilor sufletești, cu trăiri profunde și adânci.
M-am oprit asupra unei poezii, pe care o las la îndemâna cititorului să o ridice acolo unde găsește a-i fi locul.
Disclaimer: News Cluj nu are contracte de publicitate cu nici un partid politic sau agenție guvernamentală direct sau sub forma unor campanii de informare. News Cluj consideră că aceste sume nu sunt nimic altceva decât un ajutor mascat care distorsionează piața media.News Cluj acceptă contracte cu partidele politice doar în perioada campaniilor electorale. Publicitatea electorală marcată ca atare fiind normală pe perioada alegerilor.
#presacurata