Geo Costiniu – Alain Delon al României, un visător care a ars intens între scenă și viață

Geo Costiniu a fost un actor care a ars intens, pe scenă și în afara ei, un spirit romantic, magnetic, comparat adesea cu Alain Delon pentru frumusețea și farmecul său natural. Dar, spre deosebire de destinul celebrului actor francez, viața nu i-a oferit întotdeauna și sprijinul de care ar fi avut nevoie pentru a-și împlini complet potențialul. Cu toate acestea, el a rămas până la capăt un om asumat și onest, care și-a trăit viața cu convingere, așa cum o spune el însuși: „Nu regret absolut nimic din ceea ce am făcut. Le-am făcut crezând în ele.”

S-a născut pe 23 aprilie 1950, în București, și a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1973, la clasa unor monștri sacri precum Dem Rădulescu și Octavian Cotescu. A debutat pe scenă încă din facultate, la Teatrul Bulandra, sub îndrumarea lui Liviu Ciulei, cel care i-a dat impulsul esențial spre o carieră artistică autentică. A fost repartizat la Teatrul Național din Iași, dar curând a ajuns la Teatrul Giulești (azi Odeon), loc pe care îl va considera întotdeauna „teatrul de suflet”.

Pe scena Odeonului a interpretat roluri diverse – de la comedii savuroase la drame profunde – în spectacole ca Pălăria florentină, Omul care a văzut moartea, Patima roșie, iar în ultimii ani juca în Marchizul de Sade sub regia Beatricei Rancea, într-un rol modest, dar marcat de fragilitatea finalului.

În film, Geo Costiniu a debutat în 1972 cu Parașutiștii, însă consacrarea a venit în 1978, cu rolul din Septembrie, unde a format un cuplu memorabil cu Anda Onesa. A urmat o carieră cinematografică presărată cu roluri în filme cunoscute: Aștept provincia, Capul de rățoi, Neînvinsă-i dragostea, Ora zero, Un oaspete la cină, Patul conjugal, De ce are vulpea coadă? – toate confirmând talentul său actoricesc și prezența scenică de neuitat.

A fost un om iubit de public și adorat de femei, un amestec de carismă, inteligență și sensibilitate. Dar tot acest magnetism avea și o parte întunecată. Așa cum spunea Florin Zamfirescu, succesul, mai ales în plan personal, l-a bucurat, dar în cele din urmă l-a și doborât. În ultimii ani, bolnav și fragilizat, nu mai putea duce roluri mari, dar și-a păstrat demnitatea până la capăt.

Sursa foto Google

Ion Dichiseanu l-a descris drept „un om plin de talent, tonic, spiritual”, iar Zamfirescu a recunoscut: „Când apărea pe afiș, sala era plină. Era scânteietor.”

Geo Costiniu a fost, mai presus de toate, un visător. Un om care a trăit intens și care, deși nu a avut parte de o bătrânețe liniștită, a lăsat în urmă un drum artistic plin de lumină, emoție și pasiune.