
Fostul deputat și președinte al Consiliului Județean Cluj, Horia Uioreanu, s-a stins din viață în data de 16 octombrie 2025, după o perioadă de suferință. În ultimele luni, acesta a fost rezident al Centrului Caro din Gilău, unde a beneficiat de îngrijire și asistență medicală specializată.
Potrivit reprezentanților centrului, personalul medical i-a oferit sprijin constant, contribuind la ameliorarea stării sale de sănătate. În această perioadă dificilă, mama lui Horia Uioreanu i-a fost alături permanent, alegând la rândul său să se mute în cadrul aceluiași centru pentru a-l susține.
„În data de 16 octombrie 2025, domnul Horia Uioreanu a trecut la cele veșnice, lăsând în urmă o familie devotată, care i-a fost aproape până în ultimele clipe, precum și amintirea unei vieți dedicate serviciului public”, se arată în comunicatul transmis de Centrul Caro Gilău.
Horia Uioreanu a fost o figură cunoscută pe scena politică locală și națională, activând ca deputat în Parlamentul României și, ulterior, ca președinte al Consiliului Județean Cluj, perioadă în care s-a implicat activ în dezvoltarea și administrarea județului.
Disclaimer: News Cluj nu are contracte de publicitate cu nici un partid politic sau agenție guvernamentală direct sau sub forma unor campanii de informare. News Cluj consideră că aceste sume nu sunt nimic altceva decât un ajutor mascat care distorsionează piața media.News Cluj acceptă contracte cu partidele politice doar în perioadaPrecizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. campaniilor electorale. Publicitatea electorală marcată ca atare fiind normală pe perioada alegerilor.
#presacurata