Munții Apuseni, situați în inima României, reprezintă o zonă deosebit de pitorească și bogată din punct de vedere al faunei, această regiune montană oferă un habitat diversificat pentru numeroase specii de animale, într-o zonă care poate fi considerată încă “virgină” în sensul că, deși a fost afectată de dezvoltarea umană de defrișările necontrolate, a rezistat.
În pădurile dese ale Munților Apuseni trăiesc numeroase specii de mamifere, printre care se numără ursul brun, lupul, râsul, cerbul, mistrețul și capra neagră. Aceste carnivore și erbivore se bucură de un mediu sălbatic relativ nedeteriorat, oferind oportunități pentru observarea lor în habitatul lor natural fiind încă o minune a naturii apreciată de către turiști.
În aerul curat al Apusenilor, putetem găsi o varietate de păsări răpitoare, sau alte specii unele dintre ele unice în Europa.
În apele curgătoare ale râurilor din Munții Apuseni sălășluiesc diferite specii de pești indigeni, precum păstrăvul sau lipanul, cât și diferite specii de amfibieni, cum ar fi broaștele.
La capitolul reptilele, avem vipera cât și șarpele de apă, aceste specii își găsesc locul în acest mediu montan.
În privința insectelor, Munții Apuseni găzduiesc o varietate de specii, de la fluturi și gândaci la libelule. Unele dintre acestea pot fi endemice, adică specifice acestei regiuni și găsite doar aici.
Toate aceste aspecte contribuie la bogăția faunei din Munții Apuseni, transformând această zonă într-un adevărat paradis pentru iubitorii de natură și pasionații de observare a vieții sălbatice, cu toate acestea, este important să se continue eforturile de conservare pentru a proteja această zonă virgină a Europei și speciile sale unice de animale.
Mai jos putem urmării fauna din Munții Apuseni în mediul ei natural :
Exemplar de râs filmat în mediul sau natural, peisaj unic în Europa