News Cluj 
Astăzi îl evocăm pe Eugeniu Speranția (n. 18 mai 1888, București – d. ianuarie 1972), o personalitate enciclopedică a culturii române. Poet, estetician, eseist, sociolog și filozof, Speranția a fost fiul reputatului folclorist Theodor Speranția și al Elenei (n. Cruceanu).
A urmat studiile primare și liceale în București, absolvind în 1906, an în care și-a făcut și debutul literar în revista Vieața Nouă, coordonată de Ovid Densușianu. Înainte de aceasta, frecventase cercul literar al lui Alexandru Macedonski. A urmat Facultatea de Filozofie a Universității din București, pe care a absolvit-o în 1910, iar în 1912 a obținut un doctorat în literatură și filozofie, cu o teză despre apriorismul pragmatic. Între 1913 și 1914 a urmat cursuri de specializare în Germania.
Încă din perioada studenției a fost profesor de liceu, iar după Primul Război Mondial a fost numit director al învățământului superior în Cluj (1919–1921). A fost apoi profesor la Academia de Drept din Oradea (1929–1934) și, din 1934 până în 1949, profesor de sociologie și filozofie a dreptului la Universitatea din Cluj.
Sursa foto Google
A colaborat cu numeroase reviste de prestigiu ale vremii – Flacăra, Vieața Nouă, Cele trei Crișuri, Românul literar, Luceafărul, Gândirea, Steaua și Familia –, semnând uneori cu pseudonime precum Eugenius, Genică, Corina Lazzariny, Victor Olimp, Victor Talpă sau Cerchez.
Participant activ la începuturile simbolismului românesc, Speranția a fost apreciat de figuri marcante precum Macedonski, Densușianu și Gheorghe Bogdan-Duică. În același timp, a fost recunoscut de Constantin Rădulescu-Motru pentru contribuțiile sale în filozofie și sociologie, formându-se în spiritul școlii maioresciene.
Opera sa este vastă și diversă: volume de poezii simboliste (Zvonuri din necunoscut, 1921; Pasul umbrelor și al veciei, 1930 – distins cu premiul Societății Scriitorilor din România; Sus, 1939), un roman (Casa cu nalbă, 1916), studii estetice și muzicale (Frumosul ca poimă suferință, 1921; „Papillons” de Schumann, 1934 – premiat de Academia Română), eseuri filozofice, memorii, biografii de muzicieni și lucrări de psihologie (Psihologia gândirii, 1922) și filozofie juridică (Principii fundamentale de filosofie juridică, 1936).
Membru al Societății Scriitorilor din România din 1916 și activ în cadrul organizațiilor internaționale de filozofie și sociologie juridică, a participat la numeroase congrese internaționale. În primii ani de după Marea Unire, a desfășurat o activitate culturală intensă în Transilvania.
Om de cultură cu spirit renascentist, Eugeniu Speranția se înscrie în tradiția umanistă românească, lăsând în urmă o moștenire intelectuală remarcabilă, greu de încadrat într-o singură categorie academică.
Sursa foto Google
Versurile din „Hexametrii tainei mele” reflectă singurătatea existențială a eului liric, conștiința unicității și a trecerii, într-o lume efemeră și străină. Poetul pare să își revendice un destin singular – „nimeni prin cugetul meu n-a cugetat pân’ la mine” – conturând astfel o identitate poetică aparte, dar adânc marcată de deziluzie și izolare.
