Elena Farago (născută Paximade), una dintre cele mai sensibile voci ale poeziei românești pentru copii, a avut un destin deopotrivă dramatic și plin de întâlniri remarcabile. Prietenă apropiată a istoricului Nicolae Iorga și guvernantă în casa dramaturgului Ion Luca Caragiale, viața ei a fost marcată de pierderi și suferințe, dar și de o reziliență aparte, care a transformat-o într-o figură literară de referință.
Născută la 29 martie 1878, în Bârlad, într-o familie de origine greacă, Elena a fost fiica negustorilor Francisc și Anastasia Paximade. Destinul a lovit însă crunt în copilăria sa: la doar 12 ani, a rămas orfană de mamă și a abandonat școala pentru a avea grijă de frați, îndeplinind deopotrivă roluri de soră și de sprijin pentru familia rămasă fără punct de referință. Cinci ani mai târziu, la doar 17 ani, și-a pierdut și tatăl, fiind nevoită să se mute în casa unui unchi din Brăila.
După această nouă pierdere, s-a îmbolnăvit grav și a fost internată la Spitalul Colțea din București. În convalescență, fratele ei, Ernest, i-a oferit adăpost, iar la scurt timp Elena a început să lucreze pentru a se întreține. Destinul i-a făcut cunoscută povestea de viață lui Ion Luca Caragiale, pe care l-a întâlnit în casa politicianului și jurnalistului Gh. Panu. Caragiale, impresionat de povestea ei, a descris-o drept „o viață de roman, subiect de dramă”. A lucrat ca guvernantă în casa marelui dramaturg, experiență pe care a descris-o ulterior drept „cei mai frumoși ani” ai tinereții sale, fiind inspirată de personalități precum Al. Vlahuță și G. Ranetti.
În cercurile literare bucureștene, l-a cunoscut pe economistul socialist Francisc Farago, cu care s-a căsătorit. În 1905, cei doi s-au mutat la Craiova, unde Francisc a fost numit director al Băncii Populare. Căsătoria cu Farago a marcat o etapă de stabilitate și o afirmare literară pentru Elena, care a debutat la 25 de ani, în 1903, în paginile revistei „Semănătorul” a lui Nicolae Iorga, colaborare ce a contribuit la recunoașterea ei în cercurile literare.
Implicată în viața comunității și mișcările sociale ale timpului, Farago a sprijinit financiar familiile afectate de represiunea răscoalelor țărănești din 1907, fapt care a condus la o scurtă arestare, de care a scăpat cu ajutorul lui Iorga. Recunoscută pentru sensibilitatea și profunzimea creațiilor sale, în 1908 a câștigat Marele Premiu al Academiei Române pentru volumul „Șoapte în umbră”.
Elena Farago a lăsat o amprentă de neșters în literatura pentru copii, scriind volume întregi dedicate celor mici: „Bobocica”, „Să nu plângem”, „A ciocnit un ou de lemn” și „Într-o noapte de Crăciun”. Pentru cei doi copii, Mihnea, adoptat în 1907, și fiica sa biologică, Cocuța, născută în 1908, a creat un univers literar plin de tandrețe și morală. Profesorul Teodor Spanu o descrie astfel: „Elena Farago este prima poartă care li se deschide copiilor către literatură, primul puzzle (de cuvinte!) care construiește sensibilitatea și afectivitatea copilului.”
Geo Bogza, impresionat de aura sa spirituală, spunea că oricine îi trecea pragul pleca „mai bogat sufletește, mai hotărât să respingă urâtul și nedreptatea”. Elena Farago s-a stins din viață la vârsta de 75 de ani, lăsând în urmă o moștenire literară neprețuită pentru generații întregi de copii și părinți români, care au descoperit în poezia sa frumusețea și magia copilăriei.
Disclaimer: News Cluj nu are contracte de publicitate cu nici un partid politic sau agenție guvernamentală direct sau sub forma unor campanii de informare. News Cluj consideră că aceste sume nu sunt nimic altceva decât un ajutor mascat care distorsionează piața media.News Cluj acceptă contracte cu partidele politice doar în perioada campaniilor electorale. Publicitatea electorală marcată ca atare fiind normală pe perioada alegerilor.
#presacurata
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.