Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, candidat republican pentru un nou mandat, a lăsat să se înțeleagă, duminică seară, că ar putea să nu participe la dezbaterea programată pe 10 septembrie cu vicepreședinta Kamala Harris, care va fi transmisă de postul ABC, informează The Washington Post.
Trump acceptase inițial invitația la dezbaterea din 10 septembrie, însă retragerea lui Joe Biden și schimbările semnificative din sondaje din ultima lună par să-l facă pe fostul președinte să evite o confruntare directă cu Kamala Harris. „M-am uitat la ABC FAKE NEWS în această dimineață, la interviul ridicol și părtinitor al reporterului Jonathan Carl (K?) cu Tom Cotton (care a fost extraordinar!) și la așa-zisul panel de dușmani ai lui Trump, și mă întreb – de ce aș dezbate eu cu Kamala Harris la acest post?”, a scris Trump pe rețelele sociale. Aceasta era singura dezbatere convenită de ambele campanii până acum, iar temerile lui Trump în fața acestei confruntări sunt amplificate de scăderea sa în sondaje.
Sondajele agregate publicate duminică de The Washington Post arată că vicepreședinta Harris conduce cu trei puncte în Wisconsin, cu două puncte în Pennsylvania și cu mai puțin de un punct în Michigan. Aceste trei state sunt cruciale pentru campania democrată și ar putea asigura victoria lui Harris chiar și fără a câștiga alte state-cheie din 2020, precum Arizona sau Georgia.
Donald Trump continuă să mențină un mic avantaj în statele din așa-numitul „Sun Belt”, cu Arizona și Georgia rămânând esențiale pentru această cursă. Cu toate acestea, Kamala Harris înregistrează creșteri constante chiar și în aceste state, ceea ce sugerează o competiție tot mai strânsă.
Aceasta nu este prima dată când Trump sugerează că ar putea să nu participe la dezbaterea de pe ABC. La începutul lunii, el a afirmat că nu se va prezenta la dezbaterea din 10 septembrie, inițial planificată să se desfășoare cu Joe Biden, și că preferă să se confrunte cu Harris doar pe 4 septembrie, la dezbaterea organizată de Fox News, un post favorabil republicanilor.
În replică, Michael Tyler, directorul de comunicații al campaniei Harris-Walz, a declarat la începutul lunii că „dezbaterea despre dezbateri s-a încheiat”. Tyler a subliniat că, dacă Trump se va prezenta la dezbaterea din 10 septembrie cu vicepreședinta Harris, guvernatorul Tim Walz îl va înfrunta pe JD Vance pe 1 octombrie, oferind astfel americanilor o nouă ocazie de a urmări o confruntare directă între Harris și Trump în luna octombrie.
Sursa foto Google