Donald Trump a calificat conflictul militar în curs împotriva Iranului drept o „excursie de scurtă durată”, într-un discurs rostit luni la Conferința republicanilor din Camera Reprezentanților, desfășurată la Doral, în Florida. Declarațiile sale au fost preluate de CNN, Sky News și The Guardian.
Adresându-se parlamentarilor republicani, liderul american a afirmat că intervenția militară a Statelor Unite a fost necesară pentru a elimina o amenințare serioasă și a sugerat că operațiunea nu se va prelungi. „Am făcut o mică excursie pentru că am simțit că trebuie să facem asta pentru a scăpa de un rău. Cred că veți vedea că va fi o excursie pe termen scurt”, a declarat Trump.
Totodată, el a susținut că evoluția militară este favorabilă Statelor Unite și aliaților lor, în special Israelului condus de Benjamin Netanyahu. Potrivit lui Trump, acțiunile comune ale forțelor americane și israeliene ar fi afectat puternic capacitățile militare ale Iranului, inclusiv sistemele sale de drone și rachete.
Președintele american a afirmat și că o mare parte din infrastructura militară a Teheranului ar fi fost distrusă, susținând că apărarea antiaeriană, flota militară și numeroase rachete balistice iraniene au fost neutralizate. Totuși, aceste afirmații nu au fost confirmate independent de alte surse.

Sursa foto Google
În același timp, Trump a lăsat să se înțeleagă că sfârșitul conflictului ar putea veni mai rapid decât estimările inițiale ale administrației americane, care vorbeau despre o campanie de câteva săptămâni. În opinia sa, războiul ar fi „aproape de final”.