Simona Halep (32 de ani) a obținut victoria în procesul împotriva Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA), care a impus o suspendare de patru ani pentru dopaj pe data de 12 septembrie 2023.
Românca a contestat decizia la Tribunalul Arbitral al Sportului (TAS), iar Lausanne a redus perioada de suspendare la nouă luni, readucându-o pe Simona Halep în competiții. Suma pe care Halep o va primi de la ITIA este puțin peste 20.000 de euro, conform avocatului său, Bogdan Stoica, care a dezvăluit acest detaliu într-o intervenție telefonică la Digi Sport Special. “Tribunalul a decis simbolic să oblige ITIA să plătească 20.000 de franci elvețieni (n.r. echivalentul a aproximativ 21.000 de euro) cu titlul de ‘contribuție la efortul de apărare al Simonei'”, a subliniat reprezentantul legal al Simonei.
Datorită faptului că perioada de suspendare a început pe 7 octombrie 2022 (n.r. când a fost suspendată provizoriu pentru roxadustat), Simona Halep poate reveni în lumea tenisului, având în vedere că cele 9 luni s-au încheiat la data de 6 iulie 2023.
Audierile la TAS au avut loc în intervalul 7-9 februarie, iar cei trei arbitri care au fost responsabili de proces au fost Annabelle Bennett (Australia), președinte, Jeffrey G. Benz (Statele Unite ale Americii) și Ulrich Haas (Germania).
Inițial, Halep a fost depistată pozitiv la roxadustat, o substanță interzisă, iar ulterior ITIA a descoperit nereguli și în pașaportul biologic al româncei. Ultimul său meci oficial a avut loc pe 29 august 2022, în runda inaugurală de la US Open, unde a întâlnit-o pe Daria Snigur, cu scorul de 2-6, 6-0, 4-6.
Sursa foto Google