Lunea este unanim recunoscută ca fiind cea mai puțin plăcută zi a săptămânii, iar acest lucru nu este doar o presupunere. Un sondaj LinkedIn realizat de Humagest a relevat că 45% dintre respondenți consideră lunea ca fiind cea mai neplăcută zi.
Dar ce anume face ca lunea să fie atât de impopulară? Am încercat să găsim câteva explicații…
1. Luni aduc schimbări neprevăzute
Ziua de luni vine la pachet cu o schimbare bruscă de rutină, genul acela de modificare care îi face pe oameni să se simtă mai iritabili decât de obicei, pentru că semnifică că weekendul s-a încheiat. Majoritatea oamenilor afirmă că detestă lunea pentru că pune capăt celor două zile de relaxare din weekend. Cu toate acestea, pentru majoritatea, realitatea este că weekendul implică și sarcini de lucru – curățenie, cumpărături, reparații și alte activități administrative.
2. Nimeni nu pare să zâmbească lunea (în special dimineața)
Studiile arată că 90% dintre cei care lucrează simt că au dificultăți în a porni în forță în dimineața zilei de luni. E în firea lucrurilor ca ziua de luni să fie însoțită de o doză mai mare de frustrare.
3. Aversiunea față de luni poate fi legată de faptul că unii nu sunt îndrăgostiți de munca lor și și-ar fi dorit să facă altceva
Un studiu Gallup din 2020 a arătat că, deși doar 14% dintre respondenți afirmă că sunt nefericiți la locul de muncă, doar 36% au spus că sunt atașați de munca lor și de companie. Astfel, există o plajă largă pentru incertitudine. Indiferent de motivele fiecăruia, este evident că, dacă nu îți place ce faci, să începi din nou în fiecare zi de luni poate deveni o povară în timp.
Sau poate… pentru că, de obicei, lunea înseamnă încheierea vacanței…
Cu ceva timp în urmă, am decis să nu mă mai întorc din vacanță în zilele de luni, tocmai din acest motiv. Prefer zilele de joi pentru a mă readapta treptat și pentru a nu face trecerea bruscă de la vacanța fără reguli, termene sau proiecte la presiunea și ritmul alert al unei zile de lucru.
Cu toate că zilele de luni par să fie cele mai solicitante, următoarele zile ale săptămânii au și ele provocările lor specifice.
Disclaimer: News Cluj nu are contracte de publicitate cu nici un partid politic sau agenție guvernamentală direct sau sub forma unor campanii de informare. News Cluj consideră că aceste sume nu sunt nimic altceva decât un ajutor mascat care distorsionează piața media.News Cluj acceptă contracte cu partidele politice doar în perioada campaniilor electorale. Publicitatea electorală marcată ca atare fiind normală pe perioada alegerilor.
#presacurata