Dana Rogoz o înlocuiește pe Amalia Enache și va prezenta podcastul „Cu inima la vedere”, un proiect Hope and Homes for Children dedicat sprijinirii celor mai vulnerabili copii, cei fără părinți. Amalia Enache a fost gazda primelor două sezoane ale podcastului, care au cuprins 14 episoade și au adunat peste două milioane de vizualizări pe YouTube.
În următoarele 7 episoade, Dana Rogoz va conversa cu invitații podcastului „Cu inima la vedere” din autorulota familiei, iar vedetele invitate vor fi provocate să răspundă la întrebările gazdei lor printr-un board game special.
Dana Rogoz o înlocuiește pe Amalia Enache în prezentarea podcastului „Cu inima la vedere”. Proiectul Hope and Homes for Children, care a stârnit un mare interes online, se bucură de succes datorită numărului impresionant de vizualizări. În primul episod, Amalia Enache va trece din postura de gazdă în cea de invitat.
Sursa foto Google
„Adevărat sau fals?”, „Umple golul…”, „Cel/cea mai…”, „Lasă-te surprins(ă)” – acestea sunt cele patru tipuri de întrebări la care invitații Danei Rogoz vor răspunde. Gazda podcastului, și ea mamă a doi copii, va explora, alături de invitații săi, teme adânci legate de universul familiei, toate în sprijinul copiilor instituționalizați.
„Sunt fericită să duc mai departe această misiune importantă, alături de Hope and Homes for Children, să mă aflu alături de invitați valoroși și să creăm împreună un spațiu sincer și empatic, dedicat copiilor și părinților din noi toți.
Vom continua să descoperim împreună profunzimea relațiilor de familie și să găsim curajul de a visa și de a ne trăi emoțiile în mod autentic. Și totul din liniștea spațiului atât de drag mie: autorulota noastră’, a spus Dana Rogoz.
Sursa foto Google
Dana Rogoz este căsătorită de 10 ani cu Radu Dragomir, iar împreună au doi copii: Vlad Luca, de 10 ani, și Lia Elena, care va împlini 4 ani în curând. Deși are un program foarte încărcat, actrița a reușit să găsească un echilibru între viața de familie și carieră, cu ajutorul partenerului său de viață.
De la o vârstă fragedă, Dana a fost expusă luminii reflectoarelor, debutând în emisiunile TVR la 4 ani. Ea spune că va oferi copiilor săi libertatea completă de a-și alege profesia atunci când vor crește.
Sursa foto Google
„Mi-ar plăcea ca ei să își găsească propriul drum, o pasiune, și să o urmeze cu aceeași voință, ambiție și perseverență cu care am făcut eu lucrurile până acum. Indiferent de alegerea lor, să o facă cu iubire și pasiune. În generația lor se vorbește mult prea mult despre bani, iar acest lucru mă întristează. Când aud copii de vârsta lui Vlad alegând un obiect nou, prima întrebare este: „Cât costă?”. Cum se poate să fie aceasta prima întrebare? Noi nu am avut educație financiară, dar ei au ajuns deja într-o altă zonă, din păcate. Încerc să le arăt că lucrurile materiale nu trebuie să fie prioritare în viață. Cred că, într-un final, acest focus pe bani te poate duce la un sentiment de nefericire. Este important să nu uiți ce îți place cu adevărat, ce iubești și ce vrei să iubești pe termen lung”, a declarat actrița.