Helmut Duckadam, legendarul portar al Stelei și câștigător al Cupei Campionilor Europeni în 1986, s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani, la Spitalul Militar din București. Vestea tragică a fost făcută publică de fostul său coleg, Marcel Pușcaș, înainte ca familia să o confirme oficial.
Fostul mare sportiv a decedat în noaptea de duminică spre luni, după ce fusese transferat de la Spitalul Universitar, în urma unei operații pe cord deschis efectuate la finalul lunii septembrie, pentru probleme la aortă. Cauza decesului a fost un stop cardiac, pe fondul unei istorii medicale complicate.
Sursa foto Google
Cariera și viața lui Duckadam au fost marcate de multiple probleme de sănătate, în special de natură vasculară, care au început chiar după performanța remarcabilă din 1986, când a apărat patru penalty-uri în finala contra Barcelonei. La scurt timp după acea seară legendară, a suferit prima intervenție chirurgicală, din cauza unui cheag de sânge care îi blocase circulația în braț. De-a lungul anilor, a trecut prin alte opt operații complicate, inclusiv intervenții la genunchi și braț.
Sursa foto Google
„Am avut opt operații grele. În fiecare dimineață iau un pumn de pastile, aproximativ 20, pentru coagularea sângelui, circulație,