Zilele trecute, în presa din România a apărut informația potrivit căreia Culiță Sterp, pe lângă accidentul pe care l-a provocat la jumătatea lunii noiembrie, conducând sub influența băuturilor alcoolice, ar mai fi fost condamnat și în anul 2020, pentru ucidere din culpă. Ei bine, cea de-a doua informație s-a dovedit însă a fi una falsă. Cum a ajuns Culiță Sterp să fie acuzat că a omorât un om.Culiță Sterp se află sub control judiciar după accidentul pe care l-a provocat pe o șosea din Cluj. După ce a fost surprins de aparatul radar cu viteză mai mare decât cea permisă, și a refuzat să oprească la semnalele oamenilor legii, în timp ce fugea de aceștia, a intrat într-o intersecţie pe culoarea roşie a semaforului și a lovit în plin o altă mașină. A plecat apoi de la locul accidentului. Potrivit informațiilor, acesta conducea sub influența băuturilor alcoolice și al substanțelor interzise.Cum a ajuns Culiță Sterp să fie acuzat că a omorât un om
Zilele trecute, în presa din România au apărut informații potrivit cărora Culiță Sterp, pe lângă accidentul menționat mai sus, accident pe care l-a provocat la jumătatea lunii noiembrie, atunci când a condus sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor interzise, ar mai fi fost condamnat și în anul 2020, pentru ucidere din culpă.
Știre inițială:https://spynews.ro/monden/showbiz-intern/cum-a-ajuns-culita-sterp-safie-acuzat-caa-omorat-un-om-295019.html
I don’t think the title of your article matches the content lol. Just kidding, mainly because I had some doubts after reading the article.