Ștefania, „Libelula” lui Speak, implicată într-o relație controversată cu un luptător celebru! Nu i-a păsat că acesta era deja într-o relație..!
În prezent, Speak și Ștefania sunt împreună de peste șapte ani, iar momentul în care artistul și-a cerut iubita în căsătorie, în timpul unui episod din „Asia Express”, a cucerit inimile fanilor. Relația lor pare solidă și fericită. Totuși, în trecut, „Libelula” a avut un trecut amoros ceva mai agitat, lăsând impresia că și-a căutat fericirea dintr-o relație în alta.
Sursa foto Google
Cu puțin timp înainte ca Ștefania să-l întâlnească pe Speak, aceasta a trăit o scurtă și intensă poveste cu nimeni altul decât… Meko!
În perioada 2016-2017, Ștefania lucra ca dansatoare în cluburi, meseria ei de bază la acea vreme. Cum și Meko era un obișnuit al acestor locuri, cei doi s-au întâlnit inevitabil. Potrivit surselor, între ei s-a creat rapid o conexiune. Mai tânără și, poate, mai puțin matură pe atunci, Ștefania a fost atrasă de luptătorul RXF fără prea multe ezitări.
Sursa foto Google
Meko este într-o relație cu Irina, mama fiului său, încă din adolescență. Dacă facem un calcul simplu, putem deduce că Meko era cu Irina în perioada în care a avut o aventură cu Ștefania lui Speak! Chiar și așa, pe „Libelulă” pare că nu a preocupat-o prea mult situația lui sentimentală, alegând să continue povestea alături de el, în ciuda legăturii cu Irina. Cam dubios, am putea spune noi!
Totuși, povestea de iubire dintre Ștefania și Meko nu a durat mult. Nu din cauza relației acestuia, ci pentru că luptătorul din RXF a ajuns la… închisoare! Așadar, fiecare a mers pe drumul său după acea idilă de câteva luni: Meko alături de mama copilului său, iar Ștefania s-a alăturat lui Speak.
Sursa foto Google