La aproximativ 1:30 în ziua de mai a anului 1991, Ioan Petru Culianu a intrat în toaleta bărbaților de la Universitatea din Chicago. La vârsta de 41 de ani, el era profesor de istoria religiilor la această prestigioasă instituție, urmându-l pe Mircea Eliade, fostul său mentor. Aceasta avea să fie ultima oară când a fost văzut în viață. Un pocnet scurt a pus capăt unei vieți și unei cariere extraordinare.
Culianu a fost împușcat în cap cu un pistol Beretta 25, fără șanse de supraviețuire. Traiectoria lui promițătoare a fost simbolic întreruptă într-o zi care nu a fost aleasă întâmplător. Asasinul a tras din toaleta vecină. Misterul crimei nu a fost niciodată dezlegat, și cu trecerea anilor, el devine tot mai adânc… Crima s-a produs într-un moment bine ales, imediat după ce Culianu își încheiase un curs… A fost suficientă o singură glonț.
“Este semnificativ din punct de vedere ritual. Toaleta este un loc care implică umilire simbolică și fizică, murdărie, impuritate. Este cel mai profan loc în care să-ți sfârșești viața. M-am întrebat adesea dacă nu a fost un omor religios”, a spus Anthony Yu, prieten al lui Culianu și profesor la aceeași universitate, într-o discuție cu jurnalistul american Ted Anton, care a investigat cazul timp de mai mulți ani.
“Este o execuție tipică KGB-ului, o împușcătură în ceafă”, a comentat mai târziu Ion Pacepa, un oficial al fostei Securități din România.
Zilele care au urmat după asasinarea lui Ioan Petru Culianu, studenții au lăsat flori și bilete în fața biroului pe care profesorul lor îl ocupa în facultate. Până în prezent, nimeni nu a fost acuzat de crimă, din lipsă de probe. Piste au fost abandonate una după alta, iar FBI-ul a susținut că instituții precum SRI-ul au refuzat să colaboreze. Au existat multe ipoteze despre moartea lui, dar cele mai importante au fost trei:
Crimă pasională – se presupune că orientarea homosexuală i-a fost atribuită de Securitate.
Crimă comisă de logodnica sa, Hillary Wiesner, care ar fi dorit să încaseze o poliță de asigurare în valoare de 150.000 de dolari.
Asasinat politic, comandat și executat de o mișcare neolegionară sau de serviciile secrete din România, sau o combinație a celor trei ipoteze. Această ultimă ipoteză a fost susținută în mod convingător în cartea profesorului american Ted Anton, intitulată “Eros, magie și asasinarea profesorului Culianu”.
Cu toate acestea, la un sfert de secol de la acel moment, moartea lui Culianu rămâne învăluită într-o aură aproape ocultă, întărită și de propriile sale cercetări în domeniul magiei. Ciudat sau nu, Culianu avea un statut paradoxal de savant clarvăzător, un cunoscător al mai multor tehnici de divinație, care încerca să-i convingă pe studenți că “totul este în minte”. În România, opera acestui savant care fugise din țară la începutul anilor ’70 a fost descoperită abia după Revoluție, când deja era recunoscută în mediul academic și universitar occidental. Motivele pentru aceasta sunt destul de clare: atât persoana cât și cercetările lui nu se încadrau deloc în învățăturile propagandate de regimul comunist, pe care Culianu încercase cu disperare să le evite și să se salveze de ele.
În ultimele sale zile de viață, profesorul din Chicago corecta ultimele detalii ale studiului său, intitulat “Arborele gnozei: mitologia gnostică de la creștinismul timpuriu la nihilismul modern”.
Cu puțin timp înainte, renunțase la coloana sa din revista “Lumea liberă românească” din New York, unde criticase noul regim de la București și exprimase sentimente antiromânești. Din această cauză, primea tot mai multe bilețele și telefoane de amenințare, iar în Chicago era urmărit, după cum a mărturisit mai multor prieteni. Sora sa îi spusese la telefon că fusese amenințat de “Vaca Românească”, adică revista extremistă “Vatra Românească”, și de gruparea “Fiii lui Avram Iancu”. Ei, urmașii Gărzii de Fier – pe care el îi numea ironic “de Lemn” – se temeau de el, deoarece era executorul testamentar al lucrărilor nepublicate ale lui Mircea Eliade și ar fi putut dezvălui textele de angajament ideologic din tinerețea acestuia. Avea planuri mari pentru viitor: să scrie o Enciclopedie a Magiei în trei volume pentru Oxford University Press, să completeze ultimul volum al “Istoriei ideilor religioase” a lui Mircea Eliade, să realizeze un studiu despre arta memoriei în legătură cu inteligența artificială și să scrie o carte despre utilizarea greșită a simbolurilor mistice în politică, la care
ar fi avut ca co-autor pe Vladimir Tismăneanu. Din păcate, nu a mai apucat să-și îndeplinească aceste planuri. Totul s-a sfârșit în acea zi de 21 mai 1991, în toaleta din Chicago.
Cei care l-au cunoscut pe Ioan Petru Culianu susțin că acesta era mereu presat de timp și se temea că-l irosește. În plus, el le spunea adesea că va muri tânăr. Dacă a avut o premoniție sau a “citit” propriul viitor – deoarece obișnuia să-și ghicească viitorul în cărțile de tarot – este greu de spus. Se pare că Ioan Petru Culianu a prezis chiar Revoluția din decembrie 1989 într-o povestire SF pe care a scris-o în 1986, intitulată “Intervenția zorabilor în Jormania”. Puțini au luat în seamă această povestire, care anticipează nu doar evenimentele din decembrie, ci și modul în care se vor desfășura și efectele lor.
Ioan Petru Culianu a părăsit România în secret, fără să anunțe nici măcar familia sa din Iași, în 1971. Drumul său către recunoaștere în lumea academică a fost plin de obstacole și interdicții ideologice. Deși era șef de promoție, a fost repartizat ca profesor într-o școală dintr-un sat îndepărtat și uitat de lume. În 1971, când a obținut o bursă de studiu la Siena din partea Ministerului de Externe, i s-a refuzat viza și nu a putut pleca. Totuși, în 1972, a reușit să plece cu o bursă la Perugia și a descoperit Occidentul într-un mod complet diferit față de ceea ce citise în cărți. A urmat apoi o perioadă petrecută într-un lagăr de refugiați din La Latina, după ce bursa sa s-a încheiat, și o tentativă de a se călugări într-o mănăstire din Appia, urmată de o tentativă de sinucidere. Dar destinul avea alt plan pentru el. Ioan Petru Culianu, acest străin necunoscut și fără experiență, a câștigat concursul pentru postul de asistent al profesorului Ugo Bianchi, un mare specialist în istoria religiilor la “Sacro Cuore” din Milano. Așa a început o carieră strălucitoare, care a fost întreruptă brusc de un glonț, într-o toaletă din Chicago, când avea doar 41 de ani.