
Potrivit unor surse judiciare, Călin Georgescu ar fi avut o relație apropiată cu Horațiu Potra, liderul unei grupări de mercenari. Procurorii susțin că Potra i-a oferit sprijin financiar constant lui Georgescu, acoperindu-i costurile pentru o mașină de lux și oferindu-i sume de bani în mod repetat. Cu toate acestea, Georgescu a negat în mod categoric că l-ar cunoaște pe Potra.
Finanțarea campaniei electorale – promisiuni și interese ascunse
Ancheta arată că, încă din 27 aprilie 2022, Georgescu i-ar fi cerut lui Potra să intermedieze o întâlnire cu omul de afaceri Frank Timiș pentru a obține finanțare electorală cuprinsă între 20 și 35 de milioane de dolari. În schimbul acestui sprijin, Potra i-ar fi transmis lui Timiș că, după câștigarea alegerilor, Georgescu „va deschide toate minele din România, în special cele de aur”, având deja sprijinul „americanilor care i-au făcut campanie lui Trump și al celor care au negociat ieșirea Marii Britanii din UE”.
Deși și-a susținut public campania ca fiind una fără fonduri („campanie cu 0 lei”), probele procurorilor indică faptul că Georgescu ar fi căutat activ finanțare de ordinul zecilor de milioane de dolari.
Mercedes de lux și bani cash din partea lui Potra
Anchetatorii susțin că Georgescu a utilizat gratuit un Mercedes GLE Coupe, închiriat din iunie 2024 printr-o firmă controlată de un apropiat al lui Potra. De asemenea, acesta ar fi primit în mod repetat bani cash de la Potra, fie direct, fie prin intermediari. Într-un mesaj interceptat, Potra i-ar fi transmis unei persoane apropiate: „Sună-l azi și vezi unde te poți întâlni cu el. 10.000$”, trimițând datele de contact ale lui Georgescu.
Într-o emisiune TV, Horațiu Potra a recunoscut că i-a oferit bani lui Georgescu și că încerca să îi procure zeci de milioane de euro încă din 2022. Declarațiile sale au fost brusc întrerupte de moderatoare, care a cerut pauză de publicitate.
Cursuri de echitație neplătite și întâlniri controversate
Procurorii susțin că Georgescu nu și-a plătit nici măcar consumațiile și cursurile de călărie folosite pentru un videoclip electoral. Soția proprietarului unei ferme din Ciolpani a relatat că Georgescu, Potra și Eugen Sechiala s-au întâlnit acolo pentru a discuta posibile acțiuni violente în București.
„Am înțeles clar că era vorba despre o discuție confidențială. Dacă aș fi știut cât de periculoși sunt, nu i-aș fi primit”, a declarat aceasta.
Legături cu Rusia și riscuri la adresa securității naționale
În referatul procurorilor privind cererea de arestare preventivă a lui Horațiu Potra și a grupării sale, se arată că acesta ar avea conexiuni cu Rusia și că planurile sale vizau destabilizarea României, punând în pericol securitatea națională.
Călin Georgescu continuă să nege orice legătură cu Potra, în ciuda probelor prezentate de anchetatori.
Disclaimer: News Cluj nu are contracte de publicitate cu nici un partid politic sau agenție guvernamentală direct sau sub forma unor campanii de informare. News Cluj consideră că aceste sume nu sunt nimic altceva decât un ajutor mascat care distorsionează piața media.News Cluj acceptă contracte cu partidele politice doar în perioadaPrecizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. campaniilor electorale. Publicitatea electorală marcată ca atare fiind normală pe perioada alegerilor.
#presacurata