BRomania a câștigat masă musculară de când a început să meargă constant la sală. Și o face frecvent, căci prietenii lui îl compară deja cu Jason Statham de România! Dar cine se află în spatele acestei transformări? Iubita lui, care îl încurajează și îl însoțește la fiecare antrenament. Recent, surprinsi cei doi într-o locație surpriză, imediat după ce și-au parcat mașina. Avem imagini și detalii în exclusivitate!
BRomania a traversat o perioadă în care și-a clarificat gândurile. Nu și-a dorit o relație, deși a fost văzut de câteva ori în compania unor femei atrăgătoare. În final, s-a dovedit a fi doar o simplă amiciție. Însă, de ceva vreme, BRomania este „nedespărțit” de o șatenă super-sexy, alături de care își face apariția aproape peste tot. Recent, cei doi au fost surprinși ieșind de mână, cu o destinație clară: sala de fitness.
BRomania și iubita sa au „atacat” sala de fitness. BRomania a preluat volanul și a condus până la destinație, unde a parcat mașina. Apoi, a coborât, a luat-o pe iubita sa de mână și au mers pe jos până la sală, unde el a început să se antreneze intens. De remarcat este că BRomania s-a transformat complet de când a început să facă sport.
A câștigat masă musculară și pare că și pasul i-a devenit mai hotărât și sigur. Asta-i magia femeilor!Dar să ne concentrăm puțin pe iubita celebrului actor și scenarist. Este o adevărată apariție, iar echipamentul ei, strâns pe corp, evidențiază formele pe care orice bărbat le-ar visa. Topul negru pune în valoare abdomenul bine lucrat, iar colanții de aceeași culoare scot în evidență picioarele tonifiate. Se poate spune fără exagerare că BRomania chiar a făcut alegerea perfectă!
Sursa foto Google