Un nou episod incendiar zguduie licitația pentru Centura Metropolitană Cluj-Napoca. Compania bosniacă Integral Inženjering susține că are dovezi clare că a refuzat oficial asocierea cu Dimex chiar înainte de depunerea ofertei — iar acum cere declararea nulității contractului.
Documentele trimise către Asociatia Pro Infrastructura https://www.facebook.com/share/p/1CB4HQ1Nfo/arată că, pe 2 octombrie 2024, cu doar o zi înainte de termenul limită al licitației, Integral a transmis în scris un refuz categoric.








Mai mult, pe 15 octombrie, bosniacii au revenit cu o nouă notificare, reafirmând că nu doresc să fie implicați sub nicio formă.
Motivul? Reprezentanții Integral spun că nu au primit documentația completă și că li s-a cerut să pregătească oferta în doar trei zile — un termen pe care îl consideră imposibil și suspect. În comunicatul lor, compania avertizează că a refuzat să participe la orice demers care ar putea încălca legislația europeană și respinge orice răspundere pentru consecințe.
Situația devine și mai tensionată: după refuz, Dimex ar fi continuat să trimită documente de asociere — întâi nesemnate, apoi semnate — în încercarea de a obține acceptul bosniacilor. Într-un e-mail ulterior, Integral vorbește despre presiuni telefonice și despre o tentativă de a fi atrasă într-o schemă pe care o consideră inacceptabilă.
Practic, nu vorbim despre o ceartă apărută ulterior, ci despre o respingere fermă, repetată și documentată a participării la licitație. Iar aici apare miza uriașă: experiența Integral în execuția de tuneluri era elementul-cheie pentru calificarea ofertei. Fără acest partener, susțin bosniacii, asocierea nu ar fi îndeplinit criteriile esențiale.
Declarațiile publice privind o posibilă „împăcare” între părți sunt contestate dur. Integral susține că autenticitatea documentelor nu se negociază și că legea achizițiilor cere verificări stricte, nu soluții de culise.
Compania bosniacă afirmă că are temei să solicite anularea contractului și semnalează posibile suspiciuni grave — de la fals în înscrisuri și uz de fals până la inducerea în eroare a autorităților. Cazul ar putea intra în atenția instituțiilor anticorupție și a organismelor europene.
În paralel, se ridică întrebări serioase și despre verificările făcute de autoritatea contractantă: au fost controlate documentele la sânge sau nu?
Scandalul este departe de a se fi încheiat, iar implicațiile ar putea fi majore juridice, financiare și politice. Urmează, cel mai probabil, o confruntare dură în fața instituțiilor competente.
Disclaimer: News Cluj nu are contracte de publicitate cu nici un partid politic sau agenție guvernamentală direct sau sub forma unor campanii de informare. News Cluj consideră că aceste sume nu sunt nimic altceva decât un ajutor mascat care distorsionează piața media.News Cluj acceptă contracte cu partidele politice doar în perioadaPrecizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. campaniilor electorale. Publicitatea electorală marcată ca atare fiind normală pe perioada alegerilor.
#presacurata