În România, una dintre cele mai vechi și ieftine băuturi răcoritoare, braga, este în pericol de a dispărea, tradiția sa menținându-se doar în câteva orașe din sudul țării. În special, comunități mici de etnie turcă din Drobeta Turnu Severin păstrează cu grijă această rețetă moștenită din perioada Imperiului Otoman. Braga, o băutură naturală, cu gust acrișor, este obținută din mălai, făină, miere și zahăr, și este apreciată pentru beneficiile sale digestive și nutriționale, având un conținut bogat de acizi organici și drojdii naturale.
La Drobeta Turnu Severin, doar trei familii de origine turcă și albaneză mai produc braga, după ce evacuarea comunității din insula Ada-Kaleh, în 1969, a restrâns considerabil această tradiție. Cel mai renumit meșteșugar, din familia Baiaram, produce braga după o rețetă secretă, transmisă din generație în generație. El explică nostalgic că, dacă insula Ada-Kaleh nu ar fi fost înghițită de apele lacului de acumulare de la Porțile de Fier I, comunitățile de negustori de aici ar fi continuat să producă faimoasele dulciuri orientale – baclavale, rahat și șerbeturi – dar și braga. „Mulți cred că braga e doar făină de mei și porumb, dar adevărata rețetă e mult mai complexă,” spune nepotul Domnicăi Baiaram, avertizând asupra efectelor „brăgii falsificate”.
Braga autentică, nealterată de aditivi și E-uri, este apreciată pentru gustul său dulce-acrișor și pentru acțiunea sa bactericidă. Bioxidul de carbon din braga, rezultat al fermentației naturale, favorizează digestia, iar microflora variată, în special drojdiile și bacteriile lactice, au un efect benefic asupra aparatului digestiv.
Origini milenare și drumul brăgii către Balcani
Braga, cu rădăcini în Mesopotamia de acum 8.000 de ani, a fost fabricată și consumată în multe regiuni de-a lungul istoriei. Potrivit istoricilor greci, inclusiv Xenophon, braga era produsă în Anatolia încă din anul 401 î.Hr., fiind păstrată în borcane de lut îngropate. Începând cu secolul al X-lea, turcii din Asia Centrală au preluat rețeta, iar braga a cunoscut perioada sa de glorie în timpul Imperiului Otoman.
În secolul XVII, sultanul Mehmed IV a interzis băuturile alcoolice, însă braga, deși conținea doar urme de alcool, a fost tolerată pentru proprietățile sale răcoritoare și fortifiante, apreciate în special de ieniceri. În secolul al XIX-lea, braga albaneză, dulce și fără alcool, a devenit preferată la Palatul Otoman, crescând în popularitate. În 1876, frații Haci Ibrahim și Haci Sadik au deschis o brăgărie în districtul Vefa din Istanbul, iar afacerea familiei continuă și astăzi, fiind una dintre ultimele brăgării istorice.
Pe cale de dispariție în România, braga rămâne o relicvă prețioasă a influențelor orientale, o băutură autentică, ce evocă parfumul unei tradiții care rezistă cu greu în fața modernității.
