Astăzi o aniversăm pe Nora Iuga, un nume de referință în literatura română contemporană, cunoscută pentru stilul său inconfundabil, plin de imaginație și sensibilitate. Născută pe 4 ianuarie 1931, la București, sub pseudonimul literar al Eleonorei Almosnino, Nora Iuga este o poetă, romancieră și traducătoare din limbile germană și suedeză, fiind o voce distinctă și apreciată în cultura română. A fost soția poetului George Almosnino și mama balerinului Tiberiu Almosnino, iar viața sa a fost întotdeauna marcată de o profundă legătură cu arta, literatura și frumusețea lumii.
Într-unul dintre cele mai cunoscute poemele sale, După secetă, Nora Iuga reînvie un univers poetic în care realitatea și visul se împletesc într-o imagine vibrantă, cu o puternică încărcătură simbolică. Poezia se deschide cu imaginea calului lui Făt-Frumos, un simbol al mitologiei românești, care se evaporă pe mările lumii, lăsând în urmă doar coada ce „mătură Calea Lactee”. Această imagine fantastică sugerează o călătorie a sufletului, o căutare a unui sens pierdut într-o lume devenită abstractă și inaccesibilă.
Poemul continuă cu imagini surprinzătoare și pline de sens, în care fântânile se zbârcesc, iar Setilă, un personaj simbolic, umblă fără să mai găsească „urmă de copită” ce să-i potolească setea. Aceste imagini sugerează o lume în care tradițiile și valorile vechi nu mai pot să satisfacă nevoile umane, iar setea de sens rămâne neastâmperată.
Nora Iuga creează, astfel, un univers în care natura și elementele sale sunt transfigurate în simboluri ale condiției umane. Păsările măiastre atârnă din copaci cu gâtul în jos, iar ciorile zboară cu pene albastre, construind cuiburi în gurile visătorilor adormiți – o imagine a speranței și a viselor neîmplinite. Poezia devine un loc de reflecție asupra sensurilor adânci ale existenței, dar și o invitație la rezistență și la regăsirea unui sens în mijlocul confuziei.
„Haide, băiete, prinde-ți un pumn de scaieți la pălărie, și fluieră odată din talpa spartă a bocancului…” – aceste versuri sunt o chemare la acțiune, la readucerea vieții în mijlocul destrămării. Stelele care „vor să danseze în cutiile de conserve” și „fata pământului” care suspină sub iarbă sunt imagini ce sugerează regenerarea și renașterea, chiar și în cele mai neașteptate forme.
Astfel, prin După secetă, Nora Iuga reînvie o poezie a speranței, dar și a răzvrătirii față de o lume în schimbare, în care fiecare element al naturii și al umanității poartă o poveste de învățătura și de tăcere.
Sursa foto Google
Astăzi, la aniversarea sa, o celebrăm pe Nora Iuga nu doar pentru contribuțiile sale literare, ci și pentru felul în care ea reînvie imaginația cititorilor săi, deschizându-le ochii către o lume plină de sensuri ascunse și de posibilități de redescoperire a valorilor universale.
