Alex Ashraf a fost complet șocat când a descoperit că nu mai are mașina! Oana Zăvoranu i-a vândut Porsche-ul cu 25.000 de euro, fără să știe că economiile soțului ei, în valoare de 300.000 de euro, plus bijuterii, erau ascunse sub unul dintre scaune. Povestea pe care o va împărtăși Alex este incredibilă.
Amantlâcul în care a fost implicat Alex Ashraf nu i-a afectat doar relația, ci și economiile acumulate cu efort. Dorea să-i facă Oanei o mega-surpriză, construind casa visurilor lor, așa că a strâns bani fără să păstreze nimic în apartament, ci totul în mașină. Alex reușise să adune nu mai puțin de 300.000 de euro, pe care i-a pus într-o pungă și a lipit-o sub unul dintre scaunele autoturismului.
Sursa foto Google
Însă, avea să primească o lovitură severă. Degeaba a căutat timp de două săptămâni Porsche-ul prin oraș și a întrebat pe toată lumea. Paguba a rămas în continuare nerezolvată. În această poveste, apare și Horia Vlădescu, pe care Alex îl consideră principalul vinovat.
“Mă văzusem eu cu persoana respectivă, ei m-au filmat pe mine, m-am întors acasă, Oana nu era, și m-am dus până la baie, mi-am văzut mașina pornind și plecând”, a relatat Alex Ashraf.
Alex Ashraf a ascuns punga cu bani sub un scaun al mașinii. Continuarea poveștii este cu adevărat incredibilă. “Așadar, Porsche-ul de peste 100.000 de euro a fost vândut cu doar 25.000 de euro”, începe Alex, fiind întrerupt câteva secunde de Oana, care a dorit să sublinieze un detaliu: “Horia îmi spunea: trebuie să-l vinzi, tu o ai pe aia mică… Trebuie pedepsit… Aveam un șofer care știa să facă toate actele la îndemnul lui. Horia a fost cu mine când am semnat actele. O femeie și soțul ei au cumpărat mașina; el voia să-i facă un cadou soției. Presupun că și Vlădescu și Eli aveau de împărțit ceva cu ei!”
Apoi, Alex dezvăluie ce ascundea în mașina recent vândută: “Aveam o sumă considerabilă acolo, aproximativ 300.000 de euro, plus bijuterii, care au dispărut pur și simplu. Asta a fost problema mea, de am avut certuri cu Oana; am strâns degeaba, pentru că trebuia să plătim diverse lucruri, și au fost mai multe greșeli în perioada respectivă cu Horia. Am zis: eu îmi păstrez banii la mine, nu în seif sau în altă parte… Mașina era seiful meu. Am văzut niște poze la Oana în telefon și l-am sunat pe Alex, un angajat al clinicii, dar el nu a găsit banii și bijuteriile; dacă le-ar fi găsit, și-ar fi luat casă și mașină, se știa asta”, povestește Alex Ashraf.
Dialogul dintre Alex și Oana pe această temă este plin de umor:
OANA: “Alex al meu i-a spus lui Alex, angajatul: Ai luat lucrurile de acolo?”
ALEX: “Și eu zic: care lucruri?”
ALEX: “Cum care lucruri?”
OANA: “Păi, am vândut mașina, i-am dat-o lui Alex, i-a dus-o tipei…”
ALEX: “Păi, tu nu te-ai uitat în mașină? Tu nu știi ce era în mașină?”
OANA: “M-am uitat în torpedou, m-am asigurat că nu e nimic pe la scaune…”
Alex Ashraf a continuat cu detaliile: “Era o pungă cu bani lipită sub scaun… Dar să înțelegi! M-am operat în februarie 2020, iar la scurt timp, Horia continua să mă trimită să mă întâlnesc cu tipa aceea. Îmi spunea: hai, o duc eu pe Oana la Sacrificiu… fără să știe că eu eram înregistrat în propria mașină și în propria casă! Horia mi-a făcut cheie ca să poată intra în clinică!
După ce mi-a vândut mașina, am fost extrem de supărat! În primul rând, eu am dus mașina la o firmă din Pipera pentru a o vinde cu 77.000 de euro. Nu am vrut să o vând, dar, având un consum foarte mare, am decis să renunț, dar doar pentru o sumă corectă. Nu pe 25.000 de euro, cum a fost vândută. Am căutat-o timp de vreo două săptămâni; nu mai eram acasă, dar o căutam, aveam a doua cheie, iar mașina era pe numele meu, nu pe numele Oanei. Nu știu cum a reușit Horia să facă actele.”
Sursa foto Google
„Prima dată când m-a dat Oana afară din casă, Poliția a intervenit, iar eu mi-am pus toate bagajele în mașină. Era plină ochi! Le-am arătat polițiștilor că mașina este pe numele meu, așa că Oana nu avea ce să facă. În timp ce încerca să deschidă portiera, i-am spus: ‘Mașina ta este Porsche-ul mic, dar mașina mare este a mea. Este pe numele meu, chiar dacă suntem căsătoriți de trei ani’.
După aceea, m-am întors acasă, iar aici a avut loc incidentul cu Alex, care a plecat cu mașina când am mers la toaletă… Așadar, mi-a vândut mașina, bunurile din interior, banii cash și bijuteriile. Alex știa că eu țin mereu bani în mașină. Atunci când mergeam la cazinou, îi spuneam: ‘Hai la mașină să iau niște bani’. Eu nu luam bani din firmă, ci din mașină, deoarece aveam economii. Strângeam bani, pentru că Oana nu voia o casă în afara Bucureștiului, iar eu voiam să-i fac o surpriză. Când ajunsesem aproape de jumătate de milion, am cumpărat un teren și am început construcția casei noastre de vis… Dar nu am mai ajuns până acolo”, a încheiat Alex Ashraf.
Sursa foto Google