
Giuseppe Tornatore, care împlinește 69 de ani – un povestitor rar, cu un ochi tandru pentru memorie, emoție și frumusețea pierdută a lucrurilor simple.
El este cel care, în 1988, ne-a oferit poate cel mai delicat și sincer omagiu al cinema-ului adus sieși: „Cinema Paradiso”, o reverență încântătoare adresată maeștrilor neorealismului italian, dar și tuturor celor care au trăit cu sufletul în sălile întunecate de proiecție. Finalul acelui film – o coloană de secvențe cenzurate, săruturi interzise și imagini salvate cu dragoste – rămâne una dintre cele mai emoționante declarații de iubire din istoria filmului.

Sursa foto Google
Dar Tornatore nu s-a oprit acolo. A știut să aducă poezie și în alte povești:
– „Malèna”, cu Monica Bellucci, un poem despre frumusețe și cruzime în vremuri tulburi;
– „Cu toții sunt bine”, o meditație caldă despre legăturile de familie;
– „Baarìa”, o frescă autobiografică plină de culoare și melancolie;
– „Legenda pianistului de pe ocean” (The Legend of 1900)”, un basm muzical despre geniu și izolare;
– „Necunoscuta”, un thriller psihologic intens, cu un halucinant Michele Placido în rol negativ;
– și „Cea mai bună ofertă”, un film elegant și tulburător, cu impact vizual puternic și muzică de tezaurizat – semnată, ca de obicei, de prietenul și colaboratorul său de geniu, Ennio Morricone.

Sursa foto Google
Giuseppe Tornatore este nu doar un regizor – ci un magician al imaginii, un romantic al epocii de celuloid, un om care filmează cu inima. Un artist care merită, azi și oricând, să fie aplaudat cu emoție.