
Pe 15 mai 1873, în orașul Heidelberg din Germania, se stinge din viață Alexandru Ioan Cuza, la doar 53 de ani, domnitorul care a pus bazele României Moderne și a realizat unirea Principatelor Moldovei și Țării Românești. Născut în 1820, la Bârlad, într-o familie de boieri moldoveni, Cuza și-a început studiile la Iași, iar ulterior și le-a continuat la Paris, la Facultatea de Drept.
Implicat activ în Revoluția de la 1848 din Moldova, Cuza împărtășea idealul unificării tuturor românilor într-un singur stat național. În acest context, pe 5 ianuarie 1859, a fost ales domn al Moldovei, iar doar câteva săptămâni mai târziu, pe 24 ianuarie, a fost ales și domn al Țării Românești. Această dublă alegere a reprezentat momentul fondator al Unirii Principatelor Române, act ce a marcat începutul României moderne

Sursa foto Google
În timpul domniei sale, Cuza a fost un reformator vizionar, promovând o serie de transformări politice, sociale și economice care au pus bazele statului român modern. Printre reformele majore se numără secularizarea averilor mânăstirești, reforma agrară prin care s-au eliberat țăranii de robia feudală, instituirea învățământului primar obligatoriu, și reformele în justiție, cu elaborarea Codului Civil și a Codului Penal. În 1862, sub conducerea sa, unirea politică și administrativă a celor două principate a fost finalizată, iar țara a fost oficial denumită România, cu Bucureștiul drept capitală.

Sursa foto Google
Totuși, în ciuda realizărilor sale, Cuza s-a confruntat cu opoziția puternică a coaliției politice numită „Monstruoasa Coaliție”, care a determinat abdicarea sa forțată pe 11 februarie 1866. După această etapă, domnitorul a plecat în exil, stabilindu-se succesiv la Viena, Paris, Florența și în final Heidelberg, unde a și murit.

Sursa foto Google
Trupul său a fost adus inițial la Ruginoasa, la Biserica Domnească, iar ulterior a fost înmormântat la Biserica Trei Ierarhi din Iași, locul ce păstrează memoria celui care a fost unul dintre cei mai importanți făuritori ai României moderne. Moartea sa rămâne o pagină tristă, dar și o reflectare a complexității timpului său, un simbol al luptelor și sacrificiilor pentru un ideal național ce avea să marcheze istoria României.