April 19, 2025
img_5135-1
Get in touch with us

Sebastian Stan a fost printre vedetele prezente și premiate la Festivalul de Film de la Santa Barbara. Actorul american de origine română a primit distincția Virtuosos Award pentru rolul său de Donald Trump în filmul The Apprentice, regizat de Ali Abbasi.

Sebastian Stan a participat la o conferință de presă în cadrul Festivalului de Film de la Santa Barbara, alături de vedete precum Ariana Grande, Selena Gomez, Clarence Maclin, Fernanda Torres, John Magaro, Mikey Madison și Monica Barbaro. Cu această ocazie, actorul a vorbit despre viitorul său proiect profesional, Fjord, o coproducție româno-norvegiană regizată de Cristian Mungiu, în care va avea ocazia să vorbească și în limba română. Din distribuția filmului face parte și actrița norvegiană Renate Reinsve, cu care Sebastian Stan a mai jucat și în A Different Man. Renate Reinsve este cunoscută pentru rolurile sale din filmele Verdens verste menneske și Armand.

„Încă vorbesc româna. Voiam să spun că, după 34 de ani, voi putea vorbi românește în următorul meu film și sunt foarte entuziasmat de acest lucru”, a declarat Sebastian Stan.

Sursa foto Google

Mai târziu, când a fost întrebat dacă poate rosti câteva cuvinte în limba română, actorul nu a ezitat și i-a impresionat pe toți cei prezenți.

„Da, sigur, de ce nu? Ce pot să spun? Îmi place foarte mult să fiu aici, acum, cu voi”, a spus Sebastian Stan, realizând apoi că momentul va deveni viral. „This is gonna be online! (Asta o să fie online, n.red.)”, a adăugat actorul, în limba engleză.

Sebastian Stan, care a câștigat premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal la Globurile de Aur 2025 pentru interpretarea din A Different Man, a acceptat să colaboreze cu regizorul român Cristian Mungiu, câștigător al premiului Palme d’Or în 2007 pentru 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile.

Actorul a fost în România pentru repetițiile la coproducția româno-norvegiană Fjord, iar în timp ce se afla în București, a aflat și că a fost nominalizat la Oscar la categoria cel mai bun actor în rol principal pentru rolul său din The Apprentice, unde îl interpretează pe Donald Trump.

Într-un interviu recent, regizorul Cristian Mungiu a vorbit despre filmul Fjord, în care va juca și Sebastian Stan.

„Deocamdată, Sebastian a venit în România pentru niște repetiții. Nu suntem într-o etapă de promovare, pentru că nu avem prea multe de promovat acum. Ne organizăm pentru film și era important pentru noi să ne întâlnim în această fază. M-am văzut cu Sebastian și cu Renate Reinsve, actrița principală, pentru probe de costume și repetiții. Ce a fost plăcut a fost că am fost împreună când a primit vestea.

Da, era în România și ne-am bucurat. Avea emoții, dar am convenit că vom continua lucrul în acea zi. Eram în repetiții când am primit un mesaj. Mi-a făcut plăcere să-i spun: Hei, ai fost nominalizat! Sigur că ne-am bucurat, dar acum este important să ne concentrăm pe ce avem de făcut, pentru că urmează o perioadă destul de greu de gestionat”, a spus Cristian Mungiu.

Cristian Mungiu a precizat că filmările pentru Fjord ar urma să înceapă în martie, dar nu este încă stabilit dacă vor avea loc și în România. Regizorul a oferit mai multe detalii despre povestea filmului:

„Este o poveste despre întâlnirea a două culturi, exprimate prin întâlnirea a două familii care trăiesc una lângă cealaltă într-o localitate izolat, într-un fjord norvegian, un loc pe care l-am descoperit și unde sunt doar două-trei case. Situația creează o legătură destul de intimă între vecini și reflectă schimburile legate de valorile culturale ale fiecăruia, ideile despre familie și educație. Este o poveste comunitară, despre necesitatea de a înțelege că nu mai există comunități omogene ca altădată. Nu știu dacă este un film «greu», pentru că niciodată nu am făcut filme ușoare. Este un film mai dificil pentru că filmăm într-o altă limbă decât româna, dar și pentru că depinde mult de schimbările climatice. Filmăm aproximativ 50 de zile și sperăm să surprindem zăpadă, ploaie și primăvară. Dacă totul va merge bine, intenționăm să îl prezentăm la Cannes în 2026”, a adăugat Cristian Mungiu.

Sursa foto Google

Sebastian Stan a vorbit despre viitorul său film regizat de Cristian Mungiu și a exprimat entuziasmul de a colabora cu regizorul român, dar și despre povestea profundă pe care publicul o va descoperi în acest proiect.

„Am ținut legătura cu Cristian Mungiu de câțiva ani, încercând să găsim un film în care să pot vorbi și românește. În sfârșit, am găsit această poveste adevărată, despre o familie de români care se mută în Norvegia și ajunge să fie implicată într-un proces foarte dificil. Acolo, o autoritate investighează cazuri de abuz fizic în cadrul familiei, între părinți sau copii. Ei cercetează un incident care duce la procesul respectiv. Cazul s-a întâmplat înainte de pandemie și a ajuns să fie un subiect major în știrile naționale. Mai multe comunități religioase au susținut familia, iar întreaga poveste este extrem de interesantă și complicată”, a declarat Sebastian Stan pentru IndieWire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *