29 Iulie – Ziua Imnului Național al României
În fiecare an, la 29 iulie, România sărbătorește Ziua Imnului Național, instituită prin Legea nr. 99/1998. Aceasta prevede că sărbătoarea va fi marcată de autoritățile publice și instituțiile statului prin organizarea de programe și manifestări cultural-educative, precum și prin ceremonii militare.
Actualul imn al României, „Deșteaptă-te, române!”, are la bază poemul patriotic „Unu răsunetu”, scris de Andrei Mureșanu și publicat pentru prima dată pe 21 iunie 1848, în suplimentul „Foaie pentru minte, inimă și literatură”. Melodia a fost culeasă de Anton Pann. Poemul era un răspuns la poezia „Către români” scrisă de Vasile Alecsandri și publicată în aceeași revistă, pe 24 mai 1848.
„Deșteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată pe 29 iulie 1848, de un grup de tineri condus de Anton Pann, în cadrul unei manifestări din Grădina Publică (actualul Parc Zăvoi) din Râmnicu Vâlcea, după citirea noii Constituții. Textul profund patriotic a insuflat adunările militanților pașoptiști. A fost intonat apoi în timpul Războiului de Independență (1877-1878), al celor două Războaie Mondiale și la Marea Unire (1918), insuflând curaj în momente cruciale ale istoriei. Deși interzis în perioada comunistă, a fost cântat în timpul revoltei de la Brașov din 15 noiembrie 1987 și în timpul Revoluției din decembrie 1989.
După Revoluție, prin Decretul-lege nr. 40, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 15 pe 25 ianuarie 1990, s-a decis ca „Deșteaptă-te, române!” să devină imnul național al României, statut consacrat prin Constituția din 1991. Imnul este considerat un simbol național, alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului.
Prima înregistrare a melodiei pe disc a avut loc în Statele Unite ale Americii, în 1900, fiind interpretată de solistul Alexandru Pascu. În 1910, Fanfara Batalionului 2 Pionieri din București și Fanfara Regimentului „Ștefan cel Mare” din Iași au realizat prima înregistrare instrumentală. Tot în 1910, corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat în premieră pe disc varianta corală.
Imnul național al României este alcătuit din 11 strofe, iar la ocaziile festive se intonează strofele 1, 2, 4 și 11.
„Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!
Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
“Viața-n libertate ori moarte!” strigă toți.
Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire la Milcov și Carpați!
Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori,
Și blastămă cu lacrămi în ochi pe orișicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!
De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!
N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!
N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!
Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ!”