Toți elevii ei au pierit din cauza cutremurului, o tragedie devastatoare pentru profesoara din Maroc!
Sursa foto Google
Profesoara din Maroc și-a îndreptat gândurile instantaneu către elevii săi în momentul în care a simțit cutremurul cu magnitudinea 6,8 care a afectat țara acum o săptămână.
Nesreen Abu ElFadel se afla în Marrakesh, dar Adaseel, satul de munte unde se găsea școala și elevii ei, era situat în apropierea epicentrului.
Profesoara de limbă arabă și franceză s-a întors în Adaseel și a pornit în căutarea copiilor. Tristă constatare: toți cei 32, cu vârste între 6 și 12 ani, pieriseră.
M-am dus în sat și am început să întreb despre copiii mei: “Unde este Somaya? Unde este Youssef? Unde este această fată? Unde este băiatul acela?”. Răspunsul a venit câteva ore mai târziu: “Toți au fost pierduți.” Mi-am imaginat cum țineam în mână foaia de prezență a clasei mele și adăugam o linie pe numele fiecărui elev, unul după altul, până când am șters 32 de nume; acum toți sunt pierduți”, a povestit ea.
Acești copii se aflau printre cei aproape 3.000 de oameni care și-au pierdut viața în urma celui mai devastator cutremur înregistrat vreodată în Maroc, survenit în seara zilei de 8 septembrie. Zonele cele mai afectate au fost cele situate în sudul Marrakesh, unde multe sate de munte au fost complet distruse, iar Adaseel a fost una dintre aceste localități.