Ianis Hagi a evoluat timp de aproximativ jumătate de oră pentru Alaves în meciul în deplasare cu Rayo Vallecano, care s-a încheiat cu o înfrângere 0-2 pentru echipa sa, în etapa a cincea din La Liga.
Sursa foto Google
Ianis Hagi a fost introdus pe teren în minutul 64 în meciul împotriva lui Rayo Vallecano, înlocuindu-l pe Jon Guridi. La acea dată, Rayo conducea deja cu 1-0 datorită golului marcat de Palazon dintr-un penalty. Spre final, în minutul 82, gazdele au mai înscris o dată, prin Jorge de Frutos, consolidându-și victoria.
În cele 30 de minute pe care le-a petrecut pe teren, Ianis Hagi a avut rolul de a executa fazele fixe pentru echipa Alaves. El a avut o ocazie notabilă în urma unei centrări pe care a șutat la poartă și a primit un cartonaș galben în timpul prelungirilor, când a fost faultat dur de Raul de Tomas și a protestat la arbitrul meciului.
Presa spaniolă a analizat prestația lui Ianis Hagi în primul său meci mai consistent pentru Alaves. Aceasta a observat deja unele dintre calitățile mijlocașului român, dar a subliniat și aspectele care încă îi lipsesc fiului “Regelui”.
“A arătat detalii de calitate prin modul în care se mișcă în teren și un voleu expediat pe poartă. Trebuie să dea mai mult, dar a arătat deja că își poate aduce contribuția”