April 23, 2024
Get in touch with us
Sursa Foto Facebook

Ion I. C. Brătianu s-a născut pe 20 august 1864 la moșia Florica, în județul Argeș, fiind fiul cel mare al liderului liberal Ion C. Brătianu și al Piei Brătianu și frate al politicienilor Vintilă și Dinu Brătianu.null

După ce și-a susținut bacalaureatul la Colegiul Sf. Sava din București, în 1882, Ionel a făcut stagiul militar timp de șase luni, obținând gradul de sublocotenent în cadrul Regimentului 2 Artilerie și, în paralel, a frecventat cursurile Școlii de Poduri și Șosele. În vara anului 1883 a plecat la Paris pentru completarea studiilor, a urmat clasa de matematici speciale la Școala preparatorie Saint-Barbe, a fost auditor extern al cursurilor Școlii Politehnice și a studiat apoi la Școala de Poduri și Șosele, obținând în 1889 diploma de inginer.

Sursa Foto Facebook

“Ionel avea un talent deosebit pentru toate studiile, dezvoltat de profesori eminenţi. La matematici, când bietul d. Alecu Borănescu se încurca la o problemă sau o teoremă, zicea: „Să iasă Brătianu şi s-o dezlege“. La soluţiunea dată, adăuga, ca să aibă aerul de-a fi glumit: „Toţi matematicienii mari încep cu B: Bertrand, Briot, Biot, Borănescu, poate într-o zi şi Brătianu?“ La litere scria şi interpreta cu brio, şi elocuţiunea îi era aşa de elegantă, încât mama zicea tatei râzând: „Pe Ionel să-l facem avocat, ne scoate sărăcia din casă“. Tata însă răspundea: „Este singura profesiune de la care îi opresc pe băieţii mei cu ameninţare de blestem şi de a le lua numele meu. Nici o conştiinţă nu rezistă la ispitele pledoariilor şi la controversele cauzelor. În Cameră, avocaţii mi-au amărât zilele îndestul“. Deci Ionel se destină ingineriei.

După ce-şi luă bacalaureatul, intră ca voluntar în Regimentul 2 artilerie şi, cum nu era ocupat la cazarmă decât dimineaţa de la 6 la 12, după-amiază se ducea la Şcoala de Poduri şi Şosele, admirabil organizată de G. Duca, unde cei mai buni profesori şi absolvenţi ai şcoalelor străine făceau cursuri”, mărturisea Sabina Cantacuzino, sora viitorului politician, în volumul său de memorii.

Sursa Foto Facebook

Întors în țară, Brătianu s-a căsătorit cu Maria (prințesa Maria Moruzi-Cuza, văduva lui Alexandru Al. Ioan Cuza, fiul domnitorului Cuza), cu care a avut un copil, pe viitorul istoric Gheorghe Brătianu, dar cuplul s-a despărțit în scurt timp.

În 1907, tânărul liberal s-a recăsătorit cu Eliza, fosta soție a conservatorului Alexandru Marghiloman și nepoată dinspre tată a ultimului domnitor al Țării Românești, Barbu Știrbei, care era cu șase ani mai tânără decât el.

Sursa Foto Facebook

Cariera politică a lui Ionel Brătianu, devenit în 1909 președinte al Partidului Național Liberal pentru o perioadă de 18 ani, a însemnat asumarea de cinci ori a demnității de prim-ministru al României, fiind în funcție între 9 ianuarie 1909 – 10 ianuarie 1911, 16 ianuarie 1914 – 9 februarie 1918, 14 decembrie 1918 – 1 octombrie 1919, 17 ianuarie 1922 – 30 martie 1926 și 22 iunie 1927 – 24 noiembrie 1927.

Sursa Foto Facebook

Premier în momentul intrării României în Primul Război Mondial, Brătianu a fost liderul țării în cele mai dificile momentele ale sale și inițial a fost șeful delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris. Politicianul a părăsit lucrările congresului în momentul în care negocierile au intrat în impas din pricina presiunilor partenerilor europeni. Includerea unor clauze privind comerţul exterior şi de tranzit, dar și referirea la faptul că „independenţa Regatului României nu a fost recunoscută decât sub anumite condiţiuni” au fost motivele pentru care Brătianu a protestat public, explicând că refuză categoric condiţiile şi limitările impuse doar statelor mici, nu şi marilor puteri.

De altfel, într-o scrisoare pe care i-a trimis-o generalui Henri Berthelot, liderul liberal a reprodus conținutul unui memoriu înaintat Secretariatului Conferinței de la Paris pe 27 mai în care susținea că “România nu ar putea în niciun caz admite intervenția guvernelor străine în aplicarea legilor ei interioare”. În ultimele sale mandate ca premier, liberalul a coordonat adoptarea reformei agrare, elaborarea Constituţiei din 1923 și realizarea complicatei reforme administrative din 1925.

Sursa Foto Facebook

Ionel Brătianu a murit pe 24 noiembrie 1927, în urma unei laringite infecțioase, la doar 63 de ani. Vestea morții sale premature a întristat toată suflarea românească:

“Neamul românesc îmbracă zăbranic de doliu; ţara întreagă este zguduită din temeliile ei de pierderea omului de numele căreia se leagă acte nepieritoare din trecutul apropiat al nostru şi care era chezăşia propăşirii şi consolidării noastre interne.

Ion I. C. Bratianu nu mai este. Figura lui se proiectează, la aceste clipe atât de dureroase şi pline de grijă, la perspectiva istoriei şi cu cât ne gândim mai mult la opera lui covârşitoare, la personlitatea lui dominantă, la autoritatea lui necontestată şi la prestigiul numelui său, cu atâta ne apare mai prăpăstios golul pe care-l lasă acest gigant al neamului nostrum în viaţa noastră publică.

Crescut în tradiţia politică inaugurată de ilustrul său părinte, — creatorul României de ieri —, Ion I. C. Brătianu — creatorul României de azi — s-a înalţat pe culmi pe care niciun om de stat din ţara noastră nu le-a atins. Sobru şi cumpătat, el nu s-a impresionat niciodată de gloria succesului şi străduinţa lui continuă a privit totdeauna interesele superioare ale patriei.

Ion Brătianu rămâne, atât în politica internă, cât şi în cea externă, singurul om al realizărilor. Şi din momentul în care se afirma ca un puternic talent politic, ori de câte ori a fost vorba de zile grele pentru ţara noastră, Ion Brătianu a vegheat ca o santinelă neadormită şi n-a cunoscut ce este liniştea.

Când s-a încins lupta mare pentru dreptate între popoarele lumii, Ion Brătianu a avut viziunea Romanlei Mari, el simţea că destinul istoric îi hărăzise misiunea grea, dar plină de glorie de a înfăptui visul de veacuri al neamului nostru; era predestinat ca, plecând de la opera tatălui său — Independenţa şi regatul — el, fiul, să fie animatorul conştiinţei unui popor întreg şi să-l ducă la unitatea lui naţională. De aceea la primul consiliu de coroană pe care regele Carol I a convocat după izbucnirea războiului, în 1914, Ion Brătianu, şi atunci preşedinte de Consiliu, s-a opus în mod hotărât intervenţiei alături de Puterile Centrele. Când, în 1916, sfetnicii ţarii au fost întruniţi, de astă dată de regele Ferdinand la un nou consiliu, şeful guvernului, care era tot Ion Brătianu, a spus cu hotărâre: „Ca şi tatăl meu nu sunt nici rusofil, nici germanofil, ci sunt numai român. Acei care se opun războiului pierd din vedere latura morală a chestiunii. Chiar dacă n-am fi siguri de victorie, totuşi ne vom asigura unitatea naţională ca şi Italia, care, biruită la Novarra, şi-a înfăptuit-o, totuşi, după câţiva ani.

Cauza României Mari a săvârşit un pas gigantic din clipa la care cele patru Mari Puteri (Franţa, Auglia, Rusia şi Italia) ne-au recunoscut dreptul la unitatea noastră naţională.

Mihai Viteazul este eroul nostru legendar pentru că a trecut în Transilvania. Va fi la fel pentru regele Ferdinand. În ce mă priveşte, eu iau întreaga răspundere! Dinastia română nu aste o dinastie străină. Din clipa în care regele va fi trecut Carpații, chestiunea nici nu se va mai pune”.

Astfel vorbea patriotul înflăcărat, care era convins că poporul român, prin vitalitatea sa, va ști să învingă chiar cele mai grele împrejurări ce i s-ar fi opus înfăptuirii idealului său.

Şi a biruit. Trecând peste greutăţi şi jertfe dureroase, Ion Brătianu a dominat împrejurările, a comprimat toată suferinţa care-l mistuia în clipele cele mai tragice, pentru că, înzestrat cu o voinţă energică şi nebiruită, el spera în răsăritul soarelui României Mari. Şi aşa a fost, dar şi când în urmă s-au ivit atâtea greutăţi de pe urma războiului ce am purtat şi atâtea probleme în noul nostru stat, tot la experienţa şi înţelepciunea lui Ion Brătianu s-a făcut apel.

Din 1914 până astăzi Ion Brătiau n-a cunoscut ce este viaţa liniştită şi odihna, toată greutatea de guvernare a ţării numai el a suportat-o, iar astăzi, mai mult ca oricând, în haosul vieţii zbuciumate de după război, nădejdea neamului nostru era în priceperea şi energia lui, în autoritatea lui necontestată, pe care o avea atât în ţară, cât şi peste granițe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *