Moştenirea pandemiei dă peste cap cea mai mare economie din lume. În timp unii dintre cei mai mari angajatori americani dau afară sute de mii de oameni, alţii nu mai ştiu ce să facă ca să atragă forţă de muncă. Disponibilizările continuă să curgă la unele dintre cele mai mari companii americane din tehnologie şi nu numai. De cealaltă parte a baricadei se află companii care nu ştiu cum să mai facă rost de forţă de muncă, ca urmare a modificării dinamicii privind priorităţile consumatorilor, care fost dată peste cap în urmă cu trei ani la izbucnirea pandemiei, scrie CNBC, citat de Business Magazin.
Giganţii din domeniul tech, precum Meta, Amazon şi Microsoft, dar şi companii precum Disney sau Zoom au anunţat noi reduceri masive de personal în ultimele săptămâni. În total, angajatorii au dat afară peste 100.000 de oameni în ianuarie, cel mai mare număr înregistrat din septembrie 2020 şi până în prezent.
Între timp, angajatorii americani au recrutat aproximativ 517.000 de oameni numai luna trecută, depăşind cu mult toate calculele analiştilor. Cifrele de pe piaţa muncii arată o piaţă a muncii destul de tensionată, în special în sectoarele afectate grav de pandemie cum ar fi domeniul hotelier şi cel al restaurantelor.
Această dinamică face şi mai greu de prezis direcţia în care se va îndrepta economia americană. În prezent consumul se menţine la un nivel ridicat, în ciua ratelor mai mari şi a unei inflaţii care nu pare să scadă prea curând.
Unii analişti şi economişti avertizează că slăbiciunea din anumite sectoare, tensiunile asupra bugetelor gospodăriilor, reducerea economiilor şi ratele ridicate ale dobânzilor ar putea amplifica şi mai mult problema locurilor de muncă în alte sectoare, mai ales dacă salariile nu ţin pasul cu inflaţia.
Salariile pentru angajaţii din industria de agrement şi ospitalitate au crescut la 20,78 dolari pe oră în ianuarie, de la 19,42 dolari cu un an înainte, potrivit celor mai recente date ale Biroului de Statistică a Muncii din SUA.
“Există o diferenţă între a spune că piaţa muncii este foarte tensionată sau că este foarte puternică”, a declarat David Kelly, strateg în cadrul J.P Morgan Asset Management.
În condiţiile în care ratele dobânzilor cresc şi inflaţia se menţine la un nivel ridicat, consumatorii ar putea să îşi modifice comportamentul de consum şi să cheltuie mai puţin, forţând angajatorii să disponibilizeze din personal sau să recruteze mai puţini oameni.
Toate aceste oscilaţii care ar putea avea loc pe piaţa muncii sunt efectul direct al pandemiei de COVID-19. Unele dintre cele mai recente runde de disponibilizări vin din partea unor companii care şi-au mărit echipele în timpul pandemiei, atunci când munca de la distanţă şi e-commerceul erau cele mai importante pentru consumatori.